Un sibian a fost prins de poliţiştii clujeni în timp ce conducea un autoturism pe DN1, deşi nu avea permis.
”La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 10.50, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat un bărbat de 49 de ani, din municipiul Sibiu, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism deși nu deținea permis de conducere.
Acesta a fost depistat pe DN1 E60, pe raza localității Feleacu, circulând dinspre Vâlcele înspre Cluj-Napoca", transmite IPJ Cluj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.