OFICIAL Ministerul Culturii intenționează să desființeze Institutul Național al Patrimoniului

OFICIAL Ministerul Culturii intenționează să desființeze Institutul Național al Patrimoniului

Impactul nociv imediat şi implicaţii negative, în special în ceea ce priveşte funcţionarea eficientă şi independentă a protejării patrimoniului cultural, susţin reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului (INP) cu privire la propunerea de desfiinţare a instituţiei.

„Propunerea de reorganizare a Institutului Naţional al Patrimoniului, constând în desfiinţarea acestuia şi preluarea atribuţiilor/personalului în cadrul aparatului central al Ministerului Culturii, în contextul programului guvernamental de reorganizare a instituţiilor de stat, ridică multe îngrijorări şi nelinişti, în contextul lipsei unei analize realiste a impactului nociv imediat şi a implicaţiilor negative previzionate, în special în ceea ce priveşte funcţionarea eficientă şi independentă a protejării patrimoniului cultural”, se arată într-un comunicat al INP.

 
Reprezentanţii instituţiei arată că măsura este contrară afirmaţiilor făcute de ministrul Culturii, Demeter András István, în primul interviu acordat după preluarea mandatului, în care a afirmat că nu se pregătesc comasări în acest domeniu.

Aceştia mai arată că Institutul Naţional al Patrimoniului a rezultat din coasarea a patru instituţii între anii 2009 şi 2014, perioadă în care a fost pierdută peste două treimi din schema de personal.

Reprezentanţii instituţiei mai spun că Institutul Naţional al Patrimoniului este principala instituţie centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării patrimoniului cultural în România, elaborate în principal de Ministerul Culturii, şi funcţionează ca instituţie unică cu personalitate juridică, specializată în protecţia şi valorificarea patrimoniului din punct de vedere ştiinţific, tehnic şi cultural.

 
„Reorganizarea propusă de Ministerul Culturii, fără o minimă analiză a consecinţelor determinate de desfiinţarea acestuia riscă să compromită echilibrul sensibil al sistemului de protejare a patrimoniului cultural naţional şi să anuleze progresele realizate până în prezent în acest domeniu”, arată INP.

România obţine un mandat de patru ani în Consiliul Executiv al UNESCO

Societatea civilă solicită premierului și ministrului Culturii să nu desființeze Institutul Național al Patrimoniului. Care este pericolul deciziei

Instituţia transmite că rămâne deschisă, ca şi până acum, pentru a discuta şi implementa măsurile real necesare în sistem – atît în cadrul INP cât şi în cadrul MC şi al structurilor sale deconcentrate – pentru asigurarea misiunii comune de protejare a patrimoniului cultural naţional.

Comenteaza