Omagiu adus la Cluj cardinalului Alexandru Todea

Omagiu adus la Cluj cardinalului Alexandru Todea
Cardinalul Alexandru Todea a fost evocat ieri, la 100 de ani de la naşterea sa, la Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga”.

Cardinalul Alexandru Todea a avut o ţinută morală deosebită şi a fost apropiat de oamenii simpli, au subliniat invitaţii evenimentului de comemorare a ierarhului greco-catolic.

Apropierea şi preocuparea faţă de oamenii simpli, aflaţi în nevoi şi bogăţia sufletească a cardinalului Alexandru Todea au fost evidenţiate de episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea. "A fost foarte apreciat şi iubit de Papa Ioan Paul al II-lea", a precizat episcopul, totodată rudă a cardinalului. La rândul său, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, a subliniat că evocarea cardinalului Alexandru Todea la Cluj, la 100 de ani de la naşterea lui, are o semnificaţie deosebită, în special "din două motive". "Această comemorare reprezintă o datorie de suflet a eparhiei de Cluj-Gherla, care l-a avut pentru un timp ca episcop (între 1987-1991 - n. red.). Totodată, el este unul dintre cei care au fost prezenţi la căpătâiul episcopului Iuliu Hossu, în mai 1970, când acesta s-a mutat în locaşurile Tatălui Ceresc", a precizat episcopul Florentin Crihălmeanu. Aproximativ 200 de persoane au participat luni seara la evocarea cardinalului Alexandru Todea, organizată în incinta Bibliotecii Judeţene "Octavian Goga".

În cadrul evocării a fost proiectat şi un fragment al unui interviu cu cardinalul Alexandru Todea, difuzat în cadrul emisiunii tv "Memorialul durereii", pe parcursul căruia ierarhul vorbeşte despre arestările sale, dar şi despre atitudinea frăţească pe care a avut-o vizavi de reprezentanţii cultului ortodox. Evocarea cardinalului a inclus şi un moment artistic, susţinut de corul Angelli, dirijat de profesoara Angela David. Biografia cardinalului a fost prezentată de Dimitrie Poptămaş, preşedintele Fundaţiei Culturale "Vasile Netea" din Târgu Mureş. Cardinalul Alexandru Todea s-a născut în 5 iunie 1912, în Teleac, comitatul Turda-Mureş. Şi-a început studiile universitare la Institutul Teologic greco-catolic din Blaj, iar din anul II a urmat cursurile de filosofie şi teologie la Institutul "De propaganda fide" din Roma, unde a obţinut titlul de doctor. Hirotonit preot în 1939, a activat ca paroh şi protopop la Reghin, iar în 1950 a fost hirotonit episcop, în clandestinitate. A fost arestat de mai multe ori de autorităţile comuniste, iar după cea de-a şasea arestare a fost condamnat în 1952 la muncă silnică, fiind graţiat în 1964. După eliberare şi-a continuat activitatea episcopală în clandestinitate, în 1986 fiind ales mitropolit al Bisericii Române Unite (Greco-Catolice), de către Conferinţa Episcopilor şi Ordinarilor diecezelor mitropolitane. A fost instalat efectiv în rangul respectiv după căderea comunismului, în 1990, în catedrala greco-catolică "Sfânta Treime" din Blaj. De precizat că în 1987 a preluat interimar jurisdicţia eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, pe care a predat-o în 1991 arhiepiscopului George Guţiu. Alexandru Todea a fost ridicat la rangul de cardinal în 1991. S-a retras în 1994 din activitatea de mitropolit, din motiv de boală. A trecut la cele veşnice în 22 iulie 2002, fiind înmormântat în catedrala greco-catolică din Blaj.

 

 

Etichete
Comenteaza