Palmares remarcabil al Universității Tehnice din Cluj-Napoca la Saloanele și Expozițiile de inventică și inovații din anul 2023

Palmares remarcabil al Universității Tehnice din Cluj-Napoca la Saloanele și Expozițiile de inventică și inovații din anul 2023

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a participat, de-a lungul anului 2023, la peste zece Saloane și Expoziții internaționale dedicate inventicii și inovației, respectiv la șase astfel de evenimente desfășurate la nivel național.

Prezența lucrărilor brevetate sau în curs de brevetare, purtând marca UTCN, au fost apreciate cu un număr considerabil de trofee și medalii de aur, argint și bronz.

Palmares remarcabil al Universității Tehnice din Cluj-Napoca la Saloanele și Expozițiile de inventică și inovații din anul 2023

La expoziția internațională The International Invention, Innovation, and Technology Exhibition (ITEX) din Malaysia, ce a avut loc în perioada 11-12 mai 2023, lucrările prezentate de către UTCN au fost premiate cu trei medalii de aur.

În cadrul Japan Design, Idea and Invention Expo (JDIE 2023), organizat între 6 și10 iulie la Tokyo de către “World Inventions Intellectual Property Association – WIIPA”, UTCN a primit trei medalii de aur pentru invențiile și inovațiile expuse la acest eveniment.

Palmares remarcabil al Universității Tehnice din Cluj-Napoca la Saloanele și Expozițiile de inventică și inovații din anul 2023

Desfășurat între 28-29 august 2023, la Atlanta, statul Georgia (SUA), sub egida “World Inventions Intellectual Property Association – WIIPA”, INNOVERSE Invention & Innovation Expo 2023, a adus în palmaresul universității noastre, două medalii de aur și una de argint, precum și un premiu special acordat inovațiilor de vârf - Leading Innovation Award, pentru lucrările brevetate sau în curs de brevetare, ce poartă marca UTCN.

În perioada 26-27 august 2023 s-a desfășurat (online), la Toronto (Canada), cea de-a VIIIa ediție a salonului International Invention Innovation Competition iCAN, eveniment organizat de către “Toronto International Society of Innovation and Advanced Skills (TISIAS), în colaborare cu Innovation Initiative Co-operative Inc. „The Inventors’ Circle”, International Federation of Inventors Associations (IFIA), World Invention Intellectual Property Associations (WIIPA) și The Patent Invention Magazine. Cu acest prilej, prin lucrările prezentate, UTCN a primit premiul special “Canadian Special Award of Excelence”, alături de două medalii de aur și una de argint.

INOVA 2023, 47-th International Invention Show, organizat la Zagreb, capitala Croației, în perioada 26-29 septembrie, este unul dintre evenimentele cele mai importante din lumea expozițională a inventicii și inovației din Europa, și nu numai, unde UTCN a primit trei medalii de aur pentru lucrările prezentate.

Alte trei medalii de aur din lumea competițională a inventicii și inovației au intrat în palmaresul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prezentă, la începutul lunii octombrie, la expoziția ITE - International Invention & Trade Expo 2023, desfășurată la Londra (Marea Britanie). Evenimentul din capitala britanică este considerat o veritabilă platformă de afaceri ce aduce împreună din peste 32 de țări, inventatori, producători și comercianți, care au ocazia să-și prezinte cele mai recente produse și idei, invenții patentate, profitând astfel și de un fructuos schimb de informații din diverse domenii.

În cadrul Expoziței Internationale Specializate „INFOINVENT” de la Chișinău (Republica Moldova), desfășurată între 22-24 noiembrie, UTCN a participat cu 33 de lucrări, dintre care 13 au fost medaliate cu aur, 3 cu argint și 5 cu bronz. Remarcabil este că la acest eveniment, trofeul pentru „Cea mai bună invenţie creată de o femeie inventator” (acordat pentru titularii străini), a fost obținut de doamna Prof. dr. ing, Doina Pîslă, pentru invenția „Robot paralel pentru recuperarea mobilităţii membrului inferior”.

Palmares remarcabil al Universității Tehnice din Cluj-Napoca la Saloanele și Expozițiile de inventică și inovații din anul 2023

Pe plan intern, lucrările Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-au făcut remarcate la Saloanele și Expozițiile de inventică cu tradiție în acest domeniu. Astfel, la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2023, organizat între 21-23 iunie de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Institutul Național de Inventică Iași, pentru invențiile prezentate UTCN a primit, pe lângă cele14 medalii de aur și 6 de argint, Cupa și Diploma Universității Tehnice ieșene, o Diplomă de Excelență din partea Universității Politehnica din Timișoara și alte două Diplome de Excelență din partea unor importante institute naționale de cercetare și dezvoltare din București (ICECHIM și INMA).

Participarea Universității Tehnice din Cluj-Napoca în standurile expoziției internaționale EUROINVENT - European Exhibition of Creativity and Innovation, desfășurată între 6-8 iunie la Palatul Culturii din Iași, sub egida Forumului Inventatorilor Români, a adus în palmaresul UTCN zece medalii de aur, opt medalii de argint și trei de bronz, performanță completată cu o serie de premii speciale, și anume: Premiul Special EUROINVENT “Pro Scientia et Inovatio”, două Diplome de Excelență din partea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare URBAN – INCERC, Premiul Special al Association of Thai Innovation and Invention Promotion – ATIP (Thailanda), Premiul Special al asociației “Toronto International Society of Innovation and Advanced Skills (TISIAS) din Canada, Premiul Special al Malaysian Research & Innovation Society - MyRIS (Malaysia), Certificat de Merit din partea Asociației APIICS – Portugalia, Diploma de Excelență din partea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Mediului (București), Certificat de Excelență din partea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și a Radiației (Măgurele – jud. Ilfov), Diploma de Excelență acordată de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPECA (București), precum și din partea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) din Chișinău (Republica Moldova).

În cadrul Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, organizat între 1517 iunie de Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai” din Timișoara, lucrările prezentate de către UTCN au fost apreciate cu 20 de medalii de aur, plus Cupa și Premiul Special al Salonului „Traian Vuia” și premiul firmei PRIMOSAL SRL (București).

Participarea UTCN la Expoziția Internațională INVENTCOR 2023 de la Deva, desfășurată între 14-16 septembrie și organizată de către Asociația CORNELIUGROUP, în colaborare cu Facultatea de Inginerie Hunedoara, din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a fost răsplătită cu 20 de medalii de aur, la care se adaugă Premiul special INVENTCOR la categoria D, o Diplomă de Excelență din partea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și a Radiației (Măgurele – jud. Ilfov), un Certificat de Excelență al Universității Politehnica Timișoara și câteva premii speciale din partea Association of Thai Innovation and Invention Promotion – ATIP (Thailanda).

Palmares remarcabil al Universității Tehnice din Cluj-Napoca la Saloanele și Expozițiile de inventică și inovații din anul 2023

Salonul Inovării şi Cercetării UGAL INVENT- 2023, organizat de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, în perioada 9-10 noiembrie, a adus pentru UTCN, Trofeul UGAL INVENT 2023, alături de opt medalii de aur, o medalie de argint și patru medalii de bronz.

Și nu în ultimul rând, în cadrul Salonului Internațional al Cercetării Ştiinţifice, Inovării şi Inventicii PRO INVENT 2023, organizat de UTCN în complexul universitar de pe Bdul. Muncii, în perioada 25-27 octombrie, invențiile prezentate de către UTCN au primit 20 medalii de aur, plus Medalia de Aur a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Premiul de Excelență al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci – OSIM, din București.

loading...
Comenteaza