Foto Parada militară de Ziua Naţională a României de la Arcul de Triumf. Lângă cine a stat președintele Nicușor Dan

Parada militară de Ziua Naţională a României de la Arcul de Triumf. Lângă cine a stat președintele Nicușor Dan

Mii de militari au defilat, luni, pe sub Arcul de Triumf, luni, de Ziua Naţională, la ceremonie fiind prezenţi preşedintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan, membri ai Guvernului, parlamentari și alte oficialităţi.

Aproape 3.000 de militari defilează pe sub Arcul de Triumf din Capitală. Alături de militarii români au defilat şi 240 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Președintele Nicușor Dan a depus o coroană de flori la Arcul de Triumf, fiind ținut un moment de reculegere.

În timpul paradei militare, președintele Nicușor Dan s-a aflat în primul rând al tribunei oficiale, încadrat de premierul Ilie Bolojan și președintele Senatului, Mircea Abrudean. Tot în primul rând al tribunei s-au aflat vicepremierii Oana Gheorghiu şi Marian Neacşu, președintele Camerei Deputaâilor, Sorin Grindeanu, miniştrii Alexandru Rogobete, Oana Ţoiu, Ciprian Şerban, Radu Miruţă, Cătălin Predoiu, Radu Marinescu, Alexandru Nazare, precum și fostul preşedinte Traian Băsescu.

Parada militară de Ziua Naţională a României de la Arcul de Triumf. Lângă cine a stat președintele Nicușor Dan

(sursa foto: Facebook)

La finalul paradei, președintele Nicușor Dan a mers să salute un veteran de război, apoi a mers și la un grup de militari Invictus, răniți în teatrele de operații. 

Ulterior, Nicușor Dan a fost asaltat în zona Arcului de Triumf de numeroase persoane care au stat la rând pentru a se fotografia cu președintele.

În paralel, la Alba Iulia, unde a fost organizate două marșuri - unul care îl are în centru pe liderul AUR, George Simion, și celălalt pe Călin Georgescu - în curtea Catedralei Reîntregirii, mii de oameni au scandat „Nicușor, demisia!” și „Călin Georgescu, președinte!”, transmite G4Media.

La 1 Decembrie 2025 se împlinesc 107 ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

În 1990, la 27 iulie, Parlamentul a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Națională a României.

Comenteaza