Paramedicul clujean Florin Benea va fi salvat chiar de mama sa

Paramedicul clujean Florin Benea va fi salvat chiar de mama sa
Paramedicul clujean Florin Benea, diagnosticat cu o formă rară de leucemie, va fi salvat chiar de mama sa.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Campania de strângere de fonduri demarată de echipa SMURD şi sprijinită de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj s-a dovedit un real succes, până în momentul de faţă strângându-se aprope în totalitate cei 150.000 de euro necesari operaţiei.

Astfel, la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai paramedicul urmează să sufere un transplant de măduvă la o clinică din Milano, Italia, iar în urma analizelor efectuate medicii au stabilit că mama sa, Victoriţa Benea, este compatibilă pentru a-i dona măduva osoasă necesară.

Deşi se supune mai multor riscuri în urma operaţiei, aceasta a afirmat că a acceptat fără să ezite să efectueze transplantul în momentul în care a aflat că poate salva viaţa singurului său copil, relatează dejeanul.ro. 

Potrivit mamei paramedicului, clinica italiană a acceptat să fie viraţi în cont aproximativ 80% din banii necesari, urmând ca restul să fie depuşi pe parcursul celor 100 de zile de spitalizare de dupîă intervenţie. Totodată, medicii se arată încrezători în reuşita operaţiei, dându-i 80% şanse de refacere.

Înainte de mult-aşteptatul transplant, Florin Benea va efectua încă 21 de zile de tratament la Cluj-Napoca, dupa care la sfarsitul lunii aprilie sau inceputul lunii mai sa aiba loc salvatorul transplant de măduvă osoasă.

Cei care doresc pot face donaţii în contul deschis la Banca Transilvania - sucursala Dej, titular de cont Ramona Benea

SWIFT: BTRLRO22
Euro - RO 36 BTRL EUR CRT 0152 660 201
Lei - RO 86 BTRL RON CRT 0152 660 201
Dolari - RO 40 BTRL USD CRT 0152 660 201

Donaţii persoane juridice/ societăţi comerciale. Fundaţia pentru SMURD - organizaţie nonguvernamentală
Cod unic de inregistrare (CUI): 20177660
CONT IBAN LEI: RO 09 RNCB 0188 0848 0804 0012, deschis la BCR Târgu-Mureş

Pentru detalii suplimentare şi contracte de sponsorizare, vă stau la dispoziţie cu informaţii la numerele de telefon:
0748 - 451 - 098 (Eugenia Mureşan)
0742 - 632 - 777 (Irina Szekernyes)

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .