Parastas de 9 luni pentru mitropolitul Bartolomeu FOTO
- Scris de Ovidiu Cornea
- 01 Noi 2011, 18:00
- Eveniment
- Ascultă știrea

În cadrul slujbei, oficiate de episcopul-vicar al Clujului, Vasile Someşanul, însoţiţi de preoţi slujitori ai catedralei, au fost pomeniţi şi predecesorii săi la cârma Arhiepiscopiei, episcopul Nicolae Ivan, arhiepiscopul şimitropolitul Nicolae Colan şi arhiepiscopul Teofil Herineanu.
„Cel care ne este cel mai apropiat celor mai mulţi dintre noi este mitropolitul Bartolomeu, prin faptul că am avut ocazia de a-l cunoaşte direct şi să ne formăm duhovniceşte în preajma lui", a subliniat ierarhul.
La parastasul oficiat în catedrala mitropolitană au participat câteva sute de persoane, multe dintre ele coborând apoi alături de clericii slujitori în cripta unde este înmormântat mitropolitul Bartolomeu, pentru a-i aduce un ultim omagiu. De asemenea, celor prezenţi le-a fost oferit câte un colac, o felie de cozonac şi un pahar de vin, spre pomenirea mitropolitului Bartolomeu.
Bartolomeu Anania a fost arhiepiscop al Clujului, Vadului şi Feleacului din 1993, iar din 2005 şi mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Ierarhul a decedat în 31 ianuarie 2011, la vârsta de 89 de ani, în urma unei suferinţe cardiace.