Parcări cu dușuri și snack-bar pe Autostrada Transilvania, secțiunile CâmpiaTurzii - Gilău, Gilău - Borș

Parcări cu dușuri și snack-bar pe Autostrada Transilvania, secțiunile CâmpiaTurzii - Gilău, Gilău - Borș

OMV PETROM MARKETING S.R.L. și MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS S.R.L. au depus oferte pentru concesionarea spațiilor de servicii și parcări de scurtă durată situate pe A3, pe secțiunile CâmpiaTurzii - Gilău, Gilău - Borș.

''Termenul contractual pentru amenajarea spațiilor de servicii și a parcărilor este de 18 luni de la data emiterii Ordinului de Începere a contractului, iar perioada de concesiune variază între 23 și 32 de ani calculata de la momentul semnării contractului de concesiune. Nivelul cotei de redevență este între 1% și 4%, în funcție de amplasamentul obiectivului'', a declarat directorul general al Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Pentru Autostrada Transilvania sunt două noduri unde vor funcționa spații de servicii și parcări: Nodul Turda de pe secțiunea Câmpia Turzii – Gilău și Biharia de pe secțiunea Gilău – Borș.

În afara stațiilor de distribuție a carburanților, ]n aceste locații vor mai fi toalete publice dotate cu dușuri, zonă de snack-bar, spații comerciale, stații de reîncărcare vehicule electrice ușoare și grele.
 

Comenteaza