“Pariul pentru o persoană publică e să rămână un om normal”

Actriţa Oana Pellea este îndrăgostită de Cluj, de aerul pe care clujenii îl duc la Bucureşti şi este militantă a participării la vot.

Fiica regretatului Amza Pellea a vorbit pentru ZIUA de CLUJ despre eleganţă, locul ei preferat şi tentaţia de a pleca din România.

Când aţi fost prima dată la Cluj?
Cred că atunci când am terminat Institutul de Teatru, în 1984. A fost un turneu mare, era examentul meu de diplomă, cu un "musical". M-am îndrăgostit de Cluj atunci, pentru că ne-au primit extraordinar. Nu ştiu dacă realizaţi, dar aveţi un public foarte special şi foarte educat şi ar trebui să fiţi mândri.

Aveţi un loc preferat în oraş?
Nu ştiu foarte bine oraşul, e de descoperit. Am câţiva prieteni de aici. În clipa când un clujean vine la Bucureşti chiar aduce un aer. Şi un oltean aduce un aer în Bucureşti, dar mie îmi place foarte mult aerul din jurul unui clujean. Mai am bucuria de a veni foarte des la TIFF, de la bun început. L-am văzut crescând şi este şi el un prieten din Cluj, pe care îl susţin de câte ori pot. Am lipsit doar când n-am fost în ţară.

Votaţi când sunt alegeri?
Da, neapărat. Din indignare şi din faptul că cred că trebuie să ne asumăm. Cred că nu avem nici un drept de a comenta dacă nu mergem la vot.

Cum se îmbracă româncele?
După Revoluţie a fost un timp în care era o grijă aici, în care apăruseră culori pe stradă. Acum mi se pare din nou că e iar tern, culorile începu din nou să dispară, iar se întâmplă griuri. E un semn.

Mai sunteţi întrebată de Amza Pellea?
Da. Îmi face o plăcere enormă când mă întreabă lumea. Oamenii îmi vorbesc despre el. Din bun simţ, toţi încep fraza cu "Eu nu vreau să vă provoc durere, dar aş vrea să vă spun că l-am iubit". Pe toţi îi întrerup şi le spun că îi rog să vorbească despre tata. Mi se pare extraordinar, sunt 28 de ani de când nu mai e. Acum o să merg la Băileşti să facem ce trebuie, să ne plecăm fruntea faţă de el şi faţă de amintirea lui. Oamenii nu pot să îmi aducă aminte de tata pentru că el e cu mine tot timpul, nu am cum să îmi amintesc de cineva alături de care trăiesc zi de zi... Îmi face o bucurie enormă.

Aveţi un loc preferat în ţară?
Am o căsuţă pe care am construit-o eu cu mâinile mele şi care este pe un deal şi acolo e sufletul meu, mi-am găsit locul în ţara asta.

Cum sunteţi percepută de localnicii de acolo?
Eu sunt un om care a învăţat enorm de la tata. El fiind aşa, eu n-am cum să fiu altfel. El era mai mult decât popular. Era un om foarte normal, se comporta cu ceilalţi de la egal la egal, nu s-a considerat niciodată mai presus decât cel de lângă el. Îmi place să vorbesc cu oamenii, acum două zile am avut o conversaţie foarte inspirată cu oamenii din satul respectiv. Am stat la gard şi am întrebat-o pe mamaie cum îi e cu viaţa. Cred că pariul pentru un om care este, totuşi, o persoană publică, aşa cum s-a întâmplat să fiu, e să rămână cât mai normal.

Dacă ar fi să o luaţi acum de la început, ce aţi face?
Habar n-am. Tinerii de acum nu au mai multe şanse decât noi, lupta e mai acerbă.

V-aţi gândit vreodată să plecaţi din ţară?
Lucrurile nu stau atât de simplu cum pare. Cine nu s-a gândit e ipocrit şi nu pot să fiu ipocrită, eu sunt un om cinstit. Când mă dor lucrurile foarte tare în ţara mea mă încearcă dorul de ducă. Ţara asta reprezintă locul în care sunt îngropaţi părinţii mei, unde am prieteni, e limba în care vorbesc şi nu am de gând să părăsesc terenul până nu încerc până la capăt să fac curat în jurul meu. Nu cred că voi pleca. E o ţară pe care o iubesc, dar mă doare foarte tare ce se întâmplă cu ea. Mă dor clădirile care se prăbuşesc pese noi, mă dor copacii care sunt tăiaţi, mă dor animalele care sunt omorâte din comoditate sau din interes. Cred că se poate schimba, dar e o luptă, nu e uşor, din păcate.

Florentina TĂTAR, Cristina PÎRVU
florentinatatar@ziuadecj.ro, cristinapirvu@ziuadecj.ro