Paszkany, citat în dosarul fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu. Cerere de audiere a primarului Boc, respinsă

Paszkany, citat în dosarul fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu. Cerere de audiere a primarului Boc, respinsă
| Foto: prosport.ro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus citarea a zeci de martori, printre care fostul ministru Radu Berceanu şi omul de afaceri Arpad Paszkany, pentru a fi audiaţi în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în legătură cu atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.

Instanţa supremă a admis luni cererile în probaţiune formulate de DNA şi inculpaţii din dosar, privind audierea martorilor: Radu Berceanu, Arpad Paszkany, avocatul Doru Cătălin Boştină, Guşu Cezar Constantin, Costea Daniel, Angelescu Tiberiu, Crăciun Orlando, Manu Vlad Adrian, Cucu Florinela Boni, Muşat Liliana, Axenie Irina, Miu Mirona Alexandra, Petel Răzvan Mugurel, Piscu Gheorghe, Ceauşelu Bogdan, Constantinescu Angelo Nicolae, Dima Daniela Angela, Fera Elena, Hahn Horst Ottmar, Meghea Mihai George, Hozoc Florin, Hornegger Joseph, Ciorcă Vasile Florin, Sabo Emil, Gherghină Gheorghe, Cârlan Dan, Szekernyes Karoly, Horvath Peter, Bruynseels Dominic, Nicolau Horaţiu, Hanţig Maria Violeta, Voicu Vasile Dorin, Constantin Loredana Amalia, Ianda Elena, Niţu Mărioara, Şchiopu Daniela Nicoleta şi Toma Alina Mihaela. Pe de altă parte, a fost respinsă o cerere de audiere a primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc.

Pe 15 noiembrie 2019, fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar de corupţie privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată. În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă; Mircea Ionuţ Costea (fost angajat la Ministerul Finanţelor şi fost director al Eximbank) - trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) - luare de mită. Într-un dosar separat, a fost trimis în judecată omul de afaceri Josef Hornegger, care a recunoscut că a dat mită mai multor oficiali români, printre care se află şi Sebastian Vlădescu.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005 - 2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.

Astfel, în anul 2005, în contextul licitaţiei organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanţii companiei străine au convenit cu Sebastian Vlădescu, Ionuţ Costea şi cu o persoană apropiată de conducerea CNCFR (Mihaela Mititelu - n.r.), să le plătească eşalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

În schimbul acestor sume, oficialii români au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum şi plata la timp a facturilor emise. Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpaţi.

"O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanţă cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006 - 2011, suma totală de 39.363.071 lei, deşi nu au fost prestate servicii. Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăţi offshore afiliate acesteia cu societăţi controlate de inculpaţi, prin care sumele de bani au ajuns la aceştia. În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuţ a primit 3.121.328,41 lei şi 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăţi comerciale, a primit 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro. A doua etapă - în cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii companiei străine au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian (care îndeplinea din nou funcţia de ministru de finanţe), Constantin Dascălu şi Cristian Boureanu", arată DNA. Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate.

Ulterior, sumele au fost transferate prin operaţiuni succesive către alte societăţi offshore, stratificate pe cinci niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor. În ultima etapă, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora. Conform DNA, în acest mod, Sebastian Vlădescu a primit 2.242.000 euro, Constantin Dascălu a primit 1.114.000 euro, iar Cristian Boureanu a primit 2.111.799 euro. Totodată, directorului companiei străine, Josef Hornegger, i-a revenit suma de 1.100.000 euro. Josef Hornegger a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare şi obligat să plătească suma de 1,1 milioane euro.

Potrivit DNA, diferenţa dintre sumele transferate de compania străină şi cele primite de inculpaţi o reprezintă cheltuielile presupuse de operaţionalizare a circuitelor financiare (înfiinţare şi funcţionare companii offshore, comisioane bancare, taxe), precum şi foloasele primite de alţi participanţi la săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

Pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore şi pentru identificarea bunurilor deţinute de inculpaţi pe teritoriul altor state, DNA a cooperat cu organele judiciare din şapte jurisdicţii (Austria, Elveţia, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania şi Bulgaria). 

Comenteaza