Paszkany, în dispută cu asociaţii din Polus Real Estate

Paszkany, în dispută cu asociaţii din Polus Real Estate
Omul de afaceri Arpad Paszkany se luptă la Tribunalul Comercial cu două firme străine pentru a menţine controlul asupra Polus Real Estate SRL.
În acţiunea depusă la instanţă, omul de afaceri Arpad Paszkany precizează că actele constitutive ale societăţii Polus Real Estate, în care este asociat, au fost modificate printr-o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) care nu respectă prevederile legale şi cu care nu a fost de acord. Hotărârea a fost votată de reprezentantul celorlalţi doi asociaţi, care deţin 87% din firma clujeană şi care sunt două societăţi străine, una din procurile pentru şedinţa AGA venind tocmai din Insulele Seychelles. Polus Real Estate ar fi trebuit să construiască Cartierul Tineretului în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.

Arpad Paszkany este asociat în firma Polus Real Estate SRL cu 13% din capitalul social. Partenerii săi, actuali adversari la tribunal, sunt firmele Iris Ventures Limited din Marea Britanie, ce deţine 77% din capitalul social, şi Burnet Holding LLC din Statele Unite ale Americii, ce deţine 10% din părţile sociale. Paszkany a precizat în acţiunea depusă la Tribunalul Comercial că a convocat pentru sfârşitul lui 2010 o AGA de la Polus Real Estate, având pe ordinea de zi analiza stadiului proiectului Cartierul Tineretului, aprobarea strategiei societăţii pe perioada următoare, în vederea valorificării proiectului, şi ratificarea actelor întreprinse şi a activităţii administratorului unic al societăţii în cursul anului 2010.

“Apariţia crizei economico-financiare şi prăbuşirea pieţei construcţiilor a afectat în mod inerent şi acest proiect de investiţii. Pentru a discuta şi analiza variantele de gestionare a acestui mare proiect, subsemnatul am solicitat în mai multe rânduri celor doi asociaţi să participe la AGA. Practic, în 27 decembrie a fost prima dată după multe luni când cei doi asociaţi au numit reprezentanţi care să participe la AGA”, se arată în acţiunea lui Paszkany, prin care a cerut anularea hotărârii AGA. Spre surprinderea lui Paszkany, asociaţii nici nu au vrut să mai audă de Cartierul Tineretului.

“Reprezentantul celor doi asociaţi a votat direct şi fără nici un comentariu împotriva unei analize a stadiului proiectului. Aceeaşi soartă a avut-o şi a doua problemă de pe ordinea de zi. Abia după toate acestea, a fost relevată adevărata intenţie pentru care cei doi asociaţi au dorit să participe la AGA, atunci când a fost aprobată cu votul celor doi asociaţi majoritari completarea ordinii de zi cu schimbarea sediului social, revocarea administratorului şi numirea unui nou administrator. Propunerile au fost votate repede şi uşor, fără a se lua seamă şi a se respecta prevederile legale şi statutare referitoare la adoptarea hotărârilor privind modificarea actului constitutiv al societăţii”, se arată în acţiunea de anulare a hotărârii AGA. Administratorul societăţii era Andrea Betty Sebok, secretara omului de afaceri Arpad Paszkany, iar sediul social era în clădirea Sigma Center, deţinută de patronul CFR. Prin hotărârea AGA a fost numită administrator o femeie din Budapesta, Magdolna Szabore Debrezeni, iar sediul a fost mutat pe Calea Dorobanţilor nr.18-20.

Arpad Paszkany, care a fost reprezentat la şedinţa AGA de Florin Ciorca, a fost înştiinţat de schimbări în perioada dintre Crăciun şi Revelion, prin scrisoare recomandată. “Procesul-verbal de şedinţă a fost comunicat subsemnatului prin scrisoare recomandată, prin intermediul executorului judecătoresc, la data de 29 decembrie 2010, dată la care eram plecat din ţară”, precizat omul de afaceri la tribunal. Acesta contestă procura societăţii Burnet Holding pentru reprezentantul de la AGA. “Procura a fost semnată în Republica Seychelles în 23 decembrie. Curios că la aceeaşi dată această procură a fost tradusă de traducător autorizat, a cărei semnătură a fost legalizată la notar. Fizic, este imposibil ca un act semnat în Republica Seychelles (Oceanul Indian) să ajungă în original şi să fie legalizată o traducere a acestuia în aceeaşi zi la Bucureşti (Europa, România)”, se arată în acţiunea judecătorească, al cărei termen de judecată a fost stabilit pentru data de 28 februarie.

Reprezentantul Iris Ventures şi Burnet Holding în AGA, avocatul Marius Bârlădeanu din Bucureşti, a cerut după adoptarea hotărârii predarea ştampilei şi a actelor constitutive ale societăţii. Contactat de ZIUA de CLUJ, Marius Bârlădeanu a precizat că nu poate da detalii despre motivele schimbării administratorului, nici despre situaţia Cartierului Tineretului sau poziţia pe care o vor adopta în dosar, din cauza politicii de confidenţialitate cerută de clienţi. “Hotărârea AGA a fost comunicată administratorului şi pusă în aplicare. Ştampila societăţii trebuie predată noului administrator. Legea trebuie respectată indiferent că te cheamă Arpad Paszkany sau altcumva”, s-a limitat să spună reprezentantul Iris Ventures şi Burnet Holding.


Comenteaza