Pe Autostrada Sebeş-Turda au crescut macii - GALERIE FOTO

Pe Autostrada Sebeş-Turda au crescut macii - GALERIE FOTO
Pe locul I al Autostrăzii Sebeş-Turda, care se întinde de la Sebeş până la Pârâul Iovului, în zona localităţii Lancrăm, au răsărit şi au înflorit macii.

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda este cel mai în urmă cu lucrările, care, conform contractului încheiat între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio Construcţii în data de 2 decembrie 2014, ar trebui finalizate până în octombrie 2016.

La aproape doi ani de la semnarea contractului de execuţie nu se vede nici urmă de autostradă, dar în schimb pe terenul unde ar urma să se construiască, în zona Lancrăm, au înflorit macii. Mai mulţi localnici din Lancrăm declară că situaţia este revoltătoare, pentru că la ei se circulă, de multe ori, bară la bară.

Conform datelor furnizate de CNADNR, stadiul fizic în luna aprilie pentru lotul I al Autostrăzii Sebeş-Turda, care are un cost de execuţie de 541 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), era de 12,27%.

Autostrada Sebeş-Turda este împărţită în patru loturi. Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 km şi este delimiatat de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, de 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Ministrul Transportului, Dan Costescu, declara, în februarie, că peste 75 km de autostradă vor fi daţi în folosinţă până la sfârşitul acestui an, între aceştia numărându-se şi sectoarele 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda.

Comenteaza