Pensionara care a aruncat în aer Floreştiul a fost arestată

Pensionara care a aruncat în aer Floreştiul a fost arestată
Margareta Jula, femeia de 62 de ani din Floreşti care ar fi produs în urmă cu două zile, deliberat, explozia ce a afectat 16 apartamente şi şase autoturisme, a fost arestată preventiv de Judecătoria Cluj-Napoca.

 În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02:00, o explozie puternică a trezit din somn proprietarii de apartamente dintr-un bloc de pe strada Gheorghe Doja din comuna Floreşti. Explozia a pornit de la apartamentul unei femei care lipsea de acasă, iar în urma deflagraţiei 16 apartamente au fost afectate, iar şase maşini au fost avariate. Din fericire, explozia nu a făcut victime. În urma cercetărilor făcute la faţa locului, autorităţile au ajuns la concluzia că incidentul a fost provocat de o scurgere de gaze.

Margareta Jula, proprietara apartamentului de la care a pornit explozia, a revenit acasă în dimineaţa de după incident şi a suferit un atac de panică în momentul în care a văzut ce s-a întâmplat. Femeia, care revenise de la o mănăstire, a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni din ceea ce părea a fi un şoc.

După cercetări, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei, au constatat că "locatara apartamentului unde s-a produs explozia, Margareta J., de 62 ani, a părăsit imobilul în cursul serii de 01 iulie, ora 21:00, lăsând o candelă aprinsă într-una din încăperile locuinţei. În jurul orei 01:40, când s-a produs explozia, nicio persoană nu se afla în locuinţă. În urma deflagraţiei au fost avariate 16 apartamente şi şase autoturisme în diferite grade, stabilirea prejudiciului creat fiind în curs de stabilire". De asemenea, conform verificărilor efectuate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, s-a stabilit "că sursa probabilă de producere a incendiului a fost o candelă ce a aprins gazul metan acumulat. Margareta J. este suspectată că a deşurubat racordul flexibil de gaz situat în spatele aragazului, lăsând robinetul de la conducta de gaz deschis". Prin urmare, femeia este acuzată că a provocat în mod deliberat explozia.

Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Margareta Jula ar fi garantat un împrumut pentru nişte cunoştinţe cu propriul ei apartament. Cei pe care i-a împrumutat nu ar fi plătit ratele, iar creditorul a început executarea silită a apartamentului, motiv care ar fi determinat-o pe Margareta Jula să provoace explozia. De altfel, aceasta începuse să-şi mute lucrurile la o mănăstire din apropiere, întrucât urma să-şi piardă locuinţa. "Venea la slujbă aici. E femeie cuminte, religioasă. Venea la mănăstire să se roage. Nu am auzit nici o plângere despre ea. Nu cred că a fost în stare în facă asta", a declarat o măicuţă de la Mănăstirea Tăuţ. De altfel, avocatul enoriaşei fidele a fost plătit, potrivit surselor ZIUA de CLUJ, de Biserica Ortodoxă şi de o familie la care Margareta Jula lucra ca bonă.

Surse judiciare susţin că femeia ar avea antecedente penale, întrucât în urmă cu 40 de ani ar fi comis infracţiunea de pruncucidere, pentru care a petrecut patru ani după gratii.

Ieri, Margareta Jula a fost reţinută de procurori şi a fost prezentată în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca, sub acuzaţia de distrugere, cu propunere de arestare preventivă. Femeia a fost arestată preventiv pentru 29 de zile şi, dacă va fi găsită vinovată, riscă între trei şi 15 ani de închisoare. Decizia Judecătoriei Cluj-Napoca a fost atacată cu recurs de Margareta Jula.

 

Etichete
Comenteaza