Percheziții cu "mascaţii" în Cluj la traficanţii de droguri. Zeci de persoane audiate și trei reținute/ A fost ridicat și un pistol

Percheziții cu "mascaţii" în Cluj la traficanţii de droguri. Zeci de persoane audiate și trei reținute/ A fost ridicat și un pistol

Poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat miercuri cinci percheziţii domiciliare în dosare care vizează comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au desfășurat miercuri, 9 noiembrie, o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri, fiind efectuate 5 percheziții domiciliare, în localități situate în județul Cluj.

În cauză sunt instrumentate două dosare penale, în care au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere și au fost citate și audiate aproximativ 30 de persoane în calitate de martor.

Din cercetări a reieșit că, din cursul anului 2021 și până în prezent, bănuiții ar fi procurat și comercializat către diverși consumatori, droguri de risc și mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au indisponibilizat 54 de grame de cannabis, 3 grame NSP, 2 timbre LSD, 4 comprimate alprazolam, 1,7 grame hașiș, 1,3 grame CBD, peste 30 de plicuri și recipiente cu urme de substanțe, 4 grindere, 3 cântare de mare precizie, un pistol airsoft și 5 telefoane mobile.

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, față de trei tineri, cu vârste de 24 și 25 de ani, iar un altul se află arestat într-o altă cauză.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .