Percheziții DIICOT în Cluj, într-un dosar de furturi de aproape un milion de euro din transporturi internaționale

Percheziții DIICOT în Cluj, într-un dosar de furturi de aproape un milion de euro din transporturi internaționale

Procurorii DIICOT, împreună cu polițiști ai Inspectoratul General al Poliției Române, au desfășurat, la data de 28 aprilie 2026, două percheziții domiciliare în județele Cluj și Maramureș, în cadrul unei anchete coordonate de autoritățile judiciare din Franța.

Acțiunea a avut loc în baza unui Ordin European de Anchetă emis de Tribunalul Judiciar din Rodez, într-un dosar ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave și tăinuire.

Potrivit anchetatorilor francezi, patru cetățeni români ar fi constituit o grupare specializată în deturnarea transporturilor de marfă, cu scopul obținerii unor sume importante de bani. În septembrie 2024, unul dintre incidentele investigate a avut loc pe autostrada A75 din Franța, unde șoferul unui autotren înmatriculat în România, care transporta produse cosmetice ale unei companii franceze, a constatat dispariția unei părți semnificative din încărcătură după o oprire într-o zonă de repaus.

Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 975.000 de euro. Ulterior, marfa furată a fost descoperită în Italia, în timp ce era transferată între două vehicule aparținând aceleiași firme din România. Doi dintre membrii grupării au fost identificați la fața locului, iar autoritățile franceze au dispus plasarea acestora în arest la domiciliu.

În urma perchezițiilor efectuate în România, anchetatorii au ridicat dispozitive de stocare a datelor și alte probe relevante pentru dosar. De asemenea, au fost puse în aplicare mandate europene de arestare pe numele altor doi suspecți. În cazul unuia dintre aceștia, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă, în timp ce pentru cel de-al doilea inculpat cererea a fost respinsă, acesta fiind deja cercetat într-un alt dosar penal pe teritoriul României.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul structurilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Maramureș. La activități au participat și un judecător de instrucție din Franța, trei reprezentanți ai Jandarmeriei Franceze, precum și doi ofițeri de legătură ai Ambasadei Franței la București.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .