Percheziţii DNA la AJOFM Cluj. Este vizată săvârşirea unor infracţiuni de corupţie FOTO

Percheziţii DNA la AJOFM Cluj. Este vizată săvârşirea unor infracţiuni de corupţie FOTO
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează mai multe percheziţii la Cluj, într-o cauză ce vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Descinderile au loc în nouă locații situate în municipiul Cluj-Napoca, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Anchetatorii anticorupţie precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că cercetările sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni corupție comise în perioada 2010-2015.

UPDATE: Potrivit unor surse, descinderile DNA au loc la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj. Informaţia a fost confirmată şi de unul din reporterii ZIUA de CLUJ, care s-a deplasat la sediul instituţiei, unde a surprins câteva dintre persoanele implicate în acţiune.

Din primele informaţii procurorii DNA sunt încă în interiorul instituţiei, iar o angajată a AJOFM Cluj ar fi fost ridicată şi dusă la audieri. 

În ciuda încercărilor de a-l contacta pe directorul instituţiei, Daniel Don, jurnaliştii ZIUA de CLUJ nu au putut lua legătura cu el. Conform unor surse, acesta s-ar afla în interiorul sediului. 

UPDATE 2: În sediul AJOFM au mai intrat câteva persoane însoţite de jandarmi. Ester vorba, cel mai probabil, de angajaţi ai instituţiei aduşi la audieri. 

UPDATE 3: Anchetatorii DNA au descins şi la sediul AJOFM din incinta Silver Business Center Cluj, loc unde instituţia derulează mai multe proiecte pe fonduri europene. Potrivit unor surse, ar fi vizat şi Call center-ul "Apelaţi Centrul Electronic de Mediere a Muncii", proiect a cărui valoare se ridică la 3,5 milioane de euro.

UPDATE 4: În curtea AJOFM a ajuns şi deja celebra maşina gri a DNA Cluj, care a adus-o înapoi pe doamna care plecase acum câteva ore de aici cu același autovehicul. 

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, a Direcției Generale Anticorupție - Serviciile Judeţene Cluj și Sălaj, și din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Vom reveni cu amănunte!

Comenteaza