Percheziţii la Cluj la persoane suspectate de proxenetism în Olanda
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Ian 2018, 16:25
- Eveniment
- Ascultă știrea
Acţiunea a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în infracţiuni de proxenetism, comise în diferite oraşe din Olanda. În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sume de bani, sisteme informatice şi medii de stocare şi substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive.
7 persoane au fost conduse la sediul DIICOT - ST Constanţa, pentru audieri, dintre care 5 persoane au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Ulterior, au fost reţinute, în vederea punerii în executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele acestora.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, precum şi al jandarmilor.