Video IMAGINI cu o perseidă surprinsă deasupra Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca

IMAGINI cu o perseidă surprinsă deasupra Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca
| Foto: Imagine cu caracter generic

La câteva ore după eclipsa de soare, cerul Clujului a oferit un alt specacol astronomic: o ploaie de meteori, numită Perseide. 

Unul dintre cele mai frumoase spectaculoase celeste ale anului a atins apogeul în timpul nopții dinspre miercuri 12 august, spre joi 13 august. Până la 100 de meteori pe oră ar fi străbătut cerul în zonele întunecate, condițiile de observare fiind deosebit de favorabile în acest an deoarece apogeul a coincis cu Luna Nouă.

Un cititor al ZIUA de CLUJ a transmis pe numărul de WhatsApp al redacției o filmare splendidă cu o stea căzătoare chiar desaupra turlei catedralei ortodoxe din centrul Clujului. ”Salut. Am prins o perseidă trecând pe deasupra catedralei Adormirea Maicii Domnului, frt vizibilă cu dashcam 70mai. Cu drag, Mihai”, este mesajul celui care a dorit să împărtășească și cu alții frumusețea celestă surprinsă în noaptea Perseidelor.

Șansa de a surprinde o stea căzătoare atât de ”mare și faină” este foarte mică, mai ales în mediul urban, unde poluarea e mai mare. ”Păcat că daca era cu S26 ultra din buzunar se vedea mai bine. Dar ai exact jumătate de secundă să prinzi cadrul”, a mai transmis Mihai pentru ZIUA de CLUJ. 

Perseidele provin de la cometa 109P/Swift-Tuttle. Pământul traversează fluxul de particule minuscule pe care cometa l-a lăsat în urmă de-a lungul orbitei sale în jurul Soarelui. Când particulele pătrund în atmosfera Pământului, acestea ard și creează dârele luminoase ce pot fi observate pe cerul nopții.

Perseidele sunt meteori rapizi, care pătrund în atmosferă cu o viteză de aproximativ 60 de kilometri pe secundă. Unii dintre acești meteori pot fi văzuți sub forma unor bile de foc excepțional de luminoase, putând atinge uneori strălucirea planetei Venus.

În interiorul localităților, din cauza luminilor se vor putea observa 10-20 de meteori pe oră „Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Așa că din orașele mari nu se pot observa mulți meteori. 

Cel mai bun este un loc la țară sau la munte. Este bun și un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat vor putea vedea maxim 100 de meteori pe oră”, explică reprezentanții Observatorului Astonomic din Capitală

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .