Peste 100 de expozanţi la Târgul Produs de Cluj, în acest weekend la Turda FOTO

Peste 100 de expozanţi la Târgul Produs de Cluj, în acest weekend la Turda FOTO
A şasea ediţie a târgului Produs de Cluj a avut loc, în acest sfârşit de săptămână, la Turda. Evenimentul a fost organizat de Consiliului Judeţean Cluj şi Asociaţia Produs de Cluj.

La târg sunt prezenţi peste 100 de expozanţi, printre care Asociaţia Meşterilor Populari cu miere de albine, siropuri naturale, ulei presat la rece, pâine de casă, icoane pe sticlă, bijuterii din cupru, produse din piele prelucrată şi lemn, ceramică şi costume populare, Asociaţia Artizanul Dej cu sculpturi în piatră şi marmură, Asociaţia Crescătorilor de Ovine Mioriţa cu brânzeturi, precum şi diverşi producători de legume, fructe şi flori din Râşca, Jucu şi Apahida, mici producători de carne şi produse din carne din Turda, Mănăstireni, precum şi din alte comune din judeţ.

Turdenii s-au bucurat şi de spectacole folclorice, susţinute de ansambluri şi interpreţi cunoscuţi, între care Marius Ciprian Pop, Sava Negrean Brudaşcu, Angela Rusu, Valeria şi Traian Ilea, precum şi orchestra profesionistă Cununa Transilvană. În această seară, este programat un spectacol de teatru de păpuşi.

La târg participă şi companii din judeţul Cluj, între care Ursus, Prodvinalco, Napolact, Comlact şi Cosmfan.

Comenteaza