Peste 10.000 de străini locuiesc în Cluj. De unde provin şi de ce aleg să se mute aici

Peste 10.000 de străini locuiesc în Cluj. De unde provin şi de ce aleg să se mute aici

Un număr de 10.111 de cetăţeni străini locuiau, în 2018, în Cluj. 82 stăteau ilegal pe teritoriul judeţului, 10 fiind îndepărtaţi sub escortă de pe teritoriul României. Poliţiştii de la Imigrări au dat amenzi de 73.750 de lei. 

Peste 10.000 de străini locuiesc în Cluj 

În cursul anului 2018, polițiștii pentru Imigrări din Cluj au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 10.111 persoane, dintre care 3.447 din state terțe (cei mai mulţi din Republica Moldova, Tunisia, Israel, Maroc) și 6.664 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH (majoritatea din Franța, Italia, Germania, Italia, Spania și Bulgaria).

De ce vor să locuiască străinii în Cluj 

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: studii, conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă, alte scopuri sau stabilirea domiciliului pe teritoriul ţării noastre.

Invitaţii pentru străini din Pakistan, Maroc, Tunisia 

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost depuse un număr de 229 de  invitații pentru străini din India, Pakistan, Maroc, Tunisia, etc, respectiv un număr de 23 cereri de admisie în scop de reîntregirea familiei. În perioada analizată, au fost înregistrate 377 cereri pentru eliberarea avizelor de muncă pentru lucrători permanenți, detașați, înalt calificați și ICT, fiind aprobate și emise un număr de 368 avize. De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere temporară/permanentă și au fost emise 1.377 de permise de ședere pentru cetățeni din state terțe, dintre care 1.324 pentru ședere temporară și 53 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 1.684 de documente pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, din care 1.639 de certificate de înregistrare, respectiv 45 cărți de rezidență.

82 de cetăţeni aflaţi ilegal în Cluj, amenzi de peste 73.000 lei 

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 55 de acțiuni/controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile care au atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 82 străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 55 decizii de returnare de pe teritoriul României și au fost emise un număr de 3 comunicări de părăsire a țării. De asemenea, au fost 4 situații privind 10 străini pentru care a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României.

În perioada de referință au fost aplicate 149 de sancțiuni contravenționale în valoare de 73.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, respectiv OG 25/2014 privind angajarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Comenteaza