Peste 500 de tineri vor să devină poliţişti în Cluj

Peste 500 de tineri vor să devină poliţişti în Cluj
La concursul de admitere 2016 organizat de Şcoala de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca s-au înscris 582 de candidaţi pe cele 150 de locuri disponibile. Anul trecut, pe 125 de locuri s-au luptat 780 de candidați.

Dintre candidații de anul acesta, 2 s-au înscris pe locurile pentru etnicii romi - 6 locuri şi 9 pe locurile pentru alte minorităţi - 3 locuri. Dintre cei 582 de candidaţi, 266 sunt fete şi 316 sunt băieţi.

În perioada 5-7 septembrie, vor fi organizate primele două probe, eliminatorii, constând în examinarea medicală şi verificarea aptitudinilor fizice ale candidaților. Proba medicală are loc la sediul şcolii, din str. Corneliu Coposu, nr. 89-91. Probele fizice sunt programate în Complexul Sportiv "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca, dimineața între orele 07.30-10.30, iar după-amiaza în intervalul 15.30-18.30. În data de 10 septembrie, candidații rămași în competiție vor susține proba scrisă de verificare a cunoștințelor de limba română și o limbă străină (engleză sau franceză).

 

 

Etichete
Comenteaza