Peste 600 de persoane au necesitat asistenţă medicală la Untold. Un tânăr prins cu droguri și amenzi pentru comerț ilicit

Peste 600 de persoane au necesitat asistenţă medicală la Untold. Un tânăr prins cu droguri și amenzi pentru comerț ilicit
Controalele severe şi prezenţa a peste 1.200 de forţe de ordine – poliţişti, poliţişti locali, agenţi ai unei firme private de pază, jandarmi, a dus la înregistrarea unui număr mic de incidente la Untold 2016.

Astfel, jandarmii au depistat un tânăr care avea asupra lui droguri, cazul fiind trimis Parchetului pentru soluţionare, şi au aplicat avertismente şi amenzi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi amenzi de peste 2.500 de lei pentru comerţ stradal ilicit. Au mai fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru consum de băuturi alcoolice, refuzul legitimării, pătrundere ilegală în incinta festivalului prin escaladarea gardului, amenzile depăşind 3.300 de lei.

De asemenea, la spitalul mobil amplasat în zona Cluj Arena, medicii au oferit asistenţă unui număr de peste 600 de persoane pentru luxaţii şi stări de rău, cauzate de băutura în exces, dintre care 15 au fost transportate la UPU Cluj-Napoca.

Amintim că organizatorii festivalului clujean estimează un număr total de peste 300.000 de participanți. 

Comenteaza