Peste 800 de acţiuni ale jandarmilor în timpul manifestaţii de protest, în iulie

Peste 800 de acţiuni ale jandarmilor în timpul manifestaţii de protest, în iulie
Din totalul de 1280 de misiuni efectuate de jandarmii clujeni în luna iulie, la nivelul judeţului, peste 800 au fost acţiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestaţiilor de protest.

Efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod" Cluj au executat un număr de aproximativ 1280 de misiuni la nivelul judeţului. Dintre acestea, 882 au fost misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestaţiilor de protest, sportive şi cultural-artistice, în timp ce 306 au fost misiuni de menţinere a ordinii publice, în mediul urban şi rural, în staţiunile montane şi pe traseele turistice adiacente.

În acelaşi timp, amenzile contravenţionale aplicate pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru comerţ ilicit, în număr de 79, au însumat peste în valoare de peste 28.100 lei.

Jandarmii au mai efectuat 11 acţiuni de intervenţie,  25 de acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere şi 56 acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, Parchetul, organele silvice, executorii judecătoreşti, I.T.M. Cluj, DIICOT, RENEL).

 

 

 

Comenteaza