Piatra Roşie, cetatea ascunsă a dacilor

Deşi sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, ruinele fortificaţiei par pierdute într-o pădurea neumblată.

Cetatea dacică de la Piatra Roşie nu se vizitează, se cucereşte. Ca să ajungi la ea, trebuie să gâfâi şi să transpiri, suind pieptiş o potecă abruptă, printr-o pădure de fagi seculari. Autocarele sunt excluse, maşinile fără tracţiune integrală, la fel. Dar, pentru cei dispuşi să o cucerească la pas, cetatea are o recompensă pe măsură: un fior de-a lungul coloanei vertebrale, atunci când ruinele se desluşesc prima dată, ascunse în pădure, înnegrite de timp şi înverzite de muşchi. Dacă ai ajuns aici, nu eşti un simplu vizitator, eşti un explorator.

Piatra Roşie se află în bazinul Streiului, „peste munte" de tripleta de fortificaţii dacice de la Costeşti, Blidaru şi Sarmizegetusa, mult mai cunoscute şi vizitate. Baza de pornire către cetate este comuna Boşorod, la care se poate ajunge fie din Călăn, fie din zona Costeşti, pe un traseu, cu serpentine care amintesc de Transalpina.

Boşorodul pare un sat cu oameni cuminţi, care ies de la biserică, în duminica de Sânziene, cu fire de flori galbene în mâini. Drumul spre cetate este semnalizat şi asfaltat până în satul Luncani Vale, după care urmează o porţiune de nouă kilometri fără asfalt. În drept cu un podeţ de beton, o săgeată indică traseul spre cetate. De aici încolo nu se mai poate urca decât cu o maşină 4x4 sau pe jos.

Ruine abandonate

Deşi este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, Piatra Roşie pare o cetate pierdută în pădurea neumblată. Primul semn al existenţei ei e un zid din piatră brută, ale cărui ruine joase, la nivelul solului, marchează intrarea în prima incintă a cetăţii. Arheologii cred că era un zid ridicat în pripă, menit să creeze o incintă suplimentară, ca prim obstacol înainte de a ajunge la cetatea propriu-zisă, care se află în cel mai înalt punct al dealului.

După primul zid, urmează un drum de acces în pantă, care a fost pavat în perioada antică şi care se termina cu o scară monumentală. Dalele de piatră încă se ţin înfipte în sol, dar sunt înclinate spre dreapta, unde se află, gata să le înghită, un „crater", umplut cu zeci de bucăţi de zid dacic, deja prăvălite.

Continuând urcuşul pe drumul pavat se ajunge la a doua incintă a cetăţii, dar, înainte de asta, pe o terasă din dreapta, deasupra „craterului", se văd urmele arheologilor: şanţurile săpate în 1949 sunt încă vizibile, şi în apropierea lor se desluşeşte fundaţia de piatră, în formă de semicerc, a unei clădiri despre care se crede că era un templu.

Mai sus de terasa cu sanctuar se află cetatea propriu-zisă, de formă patrulateră. Se ajunge la ea trecând printr-un turn de piatră, peste care pădurea se înstăpâneşte din nou, încet, dar sigur. Platoul din vârful dealului este acum o poiană, unde ierburile au crescut până mai sus de genunchi. Traversând platoul cetăţii, pe partea opusă se observă excelent traseul zidului de incintă, ţinut strâns în braţe de fagii care au crescut pe el din 1949 încoace. Mai jos de zid, de pe un pinten abrupt de stâncă, se deschide o panoramă uluitoare asupra munţilor din jur.

Continuând de-a lungul zidului se ajunge la capătul cetăţii, unde a fost amenajată o masă rotundă şi scaune, din butuci. Urmează încă un turn care s-a predat pădurii, alte urme de zid şi, înapoi, la turnul de intrare - vizitarea cetăţii nu durează mai mult de o oră. La coborâre, nici drumul abrupt nu mai e ce-a fost, acum că te ajută gravitaţia. Rămâne însă senzaţia că tocmai ai vizitat o cetate care nu prea voia să fie deranjată din somn.
Planuri pentru următorul cincinal

Cetatea Piatra Roşie este o migrenă din punct de vedere administrativ. În funcţie de domeniul de responsabilitate, ea se află sub jurisdicţia Primăriei Boşorod, a Consiliului Judeţean Hunedoara, a Ministerul Culturii - prin direcţia judeţeană de resort -, a Administraţiei Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina şi a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, de la Cluj. Primăria Boşorod are intenţia să asfalteze calea de acces spre cetate, dar nu dispune de banii necesari, şi aşteaptă pentru aceasta o alocare guvernamentală. „De zece ani mă zbat să fac drumul la cetate, dar nu-s bani. Este studiu de fezabilitate făcut şi depus la Ministerul Dezvoltării şi ar fi semne că, în septembrie, la rectificarea bugetară, ar putea fi aprobaţi banii", spune primarul din Boşorod, Ioan Grecu.

Costul ar fi de aproximativ un milion de euro, pentru o porţiune de şapte kilometri de asfalt, care ar permite accesul autocarelor şi autovehiculelor la cetate. „Turişti vin, din toată Europa, să vadă cetatea, dar până nu facem drumul nu va exista un turism cum trebuie; şi pentru drum, trebuie bani. Restul îs poveşti", a conchis edilul-şef al Boşorodului.

Un model de succes pentru rezolvarea problemelor birocratice de la cetăţile dacice este Sarmizegetusa Regia, cea mai cunoscută şi mediatizată dintre ele. Aceasta a trecut din 2013 în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, care a luat deja măsuri pentru curăţarea, paza şi valorificarea turistică a sitului.

CJ Hunedoara intenţionează să facă acelaşi lucru şi cu celelalte cetăţi dacice, dar demersurile vor dura ani de zile. „Este foarte dificil din punct de vedere legislativ, deoarece există numeroase acte normative care trebuie schimbate şi care privesc fiecare cetate în parte, nu se poate face o preluare «la pachet» a cetăţilor", a explicat Marin Butar, purtător de cuvânt al CJ Hunedoara. El a exemplificat cu cazul Sarmizegetusei, unde demersurile au început în 2008 şi s-au încheiat abia anul acesta. „Ca atare, nu se pot da termene în acest moment. Avem intenţia să preluăm în administrare toate cetăţile, dar nu pot spune când se va întâmpla acest lucru", a încheiat Butar.