“Pistolarul” face plângere împotriva celui împuşcat

“Pistolarul” face plângere împotriva celui împuşcat
Tânărul cercetat penal pentru că a tras cu un pistol cu gaze în plină stradă susţine că a fost în legitimă apărare.

Tânărul care a tras cu un pistol cu gaze în cartierul Grigorescu în 29 ianuarie este cercetat penal în stare de libertate pentru port şi uz de armă neletală fără drept. El susţine că a folosit pistolul în legitimă apărare deoarece un bărbat s-a dat jos din maşină şi a început să-i dea pumni. Cel împuşcat le-a spus poliţiştilor că tânărul i-a hărţuit fiica în urmă cu câteva zile.

Rareş Lupuţan, tânărul de 31 de ani reţinut ieri după incidentul din cartierul Grigorescu, a fost pus în libertate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Procurorii nu şi-au însuşit propunerea poliţiei de arestare preventivă şi i-au impus învinuitului interdicţia de a părăsi localitatea. Acesta este cercetat penal în continuare pentru port şi uz ilegal de armă neletală. Potrivit anchetatorilor, tânărul trebuia să reînnoiască autorizaţia armei până în 27 ianuarie. La ieşirea de la parchet, Lupuţan a spus că a folosit arma pentru a se apăra de pumnii bărbatului furios care l-a atacat. "A fost legitimă apărare. Acel bărbat mi-a spus că de ce îi urmăresc şi de ce m-am luat de fiica lui. Nu o cunosc pe fată. I-am zis să mergem la poliţie, dar el a început să mă lovească cu pumnii", a spus tânărul.

Avocatul lui Rareş Lupuţan a precizat că acesta va depune, la rândul său, plângere penală pentru agresiune împotriva celui împuşcat şi că deţinea pistol în urma unei bătăi crunte încasate în urmă cu câţiva ani, pe când era paznic la o firmă. "Clientul meu intenţionează să depună plângere împotriva agresorului iniţial. A fost în totală legitimă apărare. Acum cinci ani a fost atacat la locul de muncă şi a primit patru luni de îngrijiri medicale. A rămas cu traume după acel incident şi a înţeles să fie prevăzător, de aceea şi-a luat permis de port armă", a explicat avocatul.

Rareş Lupuţan este cercetat penal după ce a tras de patru ori cu pistolul cu gaze asupra unui bărbat care s-a dat jos dintr-o maşină pe strada Alexandru Vlahuţă. Victima a ajuns la spital cu răni la o mână şi la cap. Surse judiciare spun că Lupuţan ar fi hărţuit-o pe fiica şoferului pe stradă, în urmă cu două săptămâni, iar în 29 ianuarie fata l-a văzut în timp ce trecea strada şi i l-a arătat tatălui ei.

 

Comenteaza