Piţurcă: I-am felicitat pe băieţi, au făcut un meci excepţional
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, că jucătorii naţionalei României au făcut un meci excepţional din toate punctele de vedere în faţa Franţei, marţi seară, în preliminariile Euro, într-o seară care a reprezentat o sărbătoare, ţinând cont de faptul că a fost inaugurată Arena Naţională.
"Din păcate, aceasta este rezultatul, 0-0. Nu am putut învinge o echipă extrem de valoroasă, cu jucători foarte buni, dar eu i-am felicitat pe băieţi la final pentru că au făcut un meci excepţional din toate punctele de vedere şi cred că rezultatul este echitabil în cele din urmă. Din păcate, a bătut şi Bosnaia în această seară, deşi nu trebuia să ajungem să depindem şi de alte rezultate. În acest moment, calificarea este în proporţie de 90 la sută compromisă. Mai sunt două jocuri, poate se întâmplă ceva fericit în meciul Bosniei şi Luxemburgului. Jocul de azi îmi dă speranţe că putem alcătui o echipă redutabilă în viitor", a spus Piţurcă la conferinţa de presă de după meci.
Tehnicianul a declarat că poate România ar fi avut o şansă în plus dacă gazonul ar fi fost mai bun în această seară. "Au fost multe brazde rupte, dar nu trebuie să ne plângem pentru că şi franceii au jucat pe acelaşi teren. Dacă era mai bun, poate aveam şi noi o şansă în plus, dar acesta a fost riscul unui meci disputat pe un stadion nou. Nu cred că trebuie să fie o seară tristă, a fost o sărbătoare în aceast seară, băieţii s-au prezentat bine în faţa unei echipe redutabile, pe un teren extrem de greu, pe care era dificil să se joace normal", a spus selecţionerul.
Victor Piţurcă a menţionat că nu ştie de ce suporterii i-au huiduit pe jucătorii români la finalul partidei. "Nu mi-am dat seama de ce suporterii au avut acea atitudine la finalul meciului, probabil că Tătăruşanu a mers spre minge. Oricum, păcat de această reacţie a suporterilor pentru că echipa României trebuia aplaudată şi dacă pierdea. Nu ştiu cât timp îmi trebuie pentru reconstrucţia echipei pentru că pe mine mă interesează şi rezultatele. Eu am avut încredere în Chiricheş şi de obicei nu mă înşel asupra jucătorilor. Cred că echipa a câştigat doi jucători în această dublă, Măţel şi Chiricheş. Nu eram nici eu pregătit ca Săpunaru să se accidenteze înaintea meciului. Atâtea accidentări nu am avut în toată cariera mea de antrenor. Am riscat în unele momente, dar pe acest teren nu puteai să ataci, pur şi simplu nu puteai", a mai spus antrenorul României.
Antrenorul a adăugat că prin construcţia acestui stadion fotbalul românesc va creşte şi că speră ca gazonul de pe Arena Naţională să fie într-o stare bună până la partida cu Belarus, din 7 octombrie.
Echipa naţională de fotbal a României a remizat, scor 0-0, cu reprezentativa Franţei, în preliminariile Euro-2012, în primul meci disputat pe Arena Naţională şi la care au asistat 50.000 de spectatori. După doar o jumătate de oră de la începerea jocului, peluza a cedat, numeroase bucăţi de gazon desprinzându-se pe toată suprafaţa de joc. La pauză, organizatorii au refăcut gazonul, însă pe parcursul reprizei a doua situaţia s-a repetat.