Piţurcă îi cere în instanţă daune morale de un milion de euro lui Corneliu Vadim Tudor

Piţurcă îi cere în instanţă daune morale de un milion de euro lui Corneliu Vadim Tudor
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Victor Piţurcă, l-a acţionat în instanţă pe europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, căruia îi solicită daune morale de un milion de euro pentru insultă şi calomnie.

"De la începutul acestei luni, cunoscutul om de fotbal dl. Victor Piţurcă este victima unei virulente campanii de denigrare declanşată de dl. Corneliu Vadim Tudor şi susţinută atât prin intermediul articolelor cu caracter rasist, xenofob, calomniator, insultător, publicate sub semnătură proprie în ziarul Tricolorul, precum şi prin retorica similară demonstrată în emisiuni de televiziune. Faţă de acţiunile amintite, dl. Victor Piţurcă, reprezentat legal de către avocaţii de la Chiuariu & Asociaţii, a iniţiat o acţiune în instanţă prin care solicită obligarea dlui. Corneliu Vadim Tudor, în solidar cu instituţiile media prin care au fost săvârşite faptele, la plata unor daune morale în valoare totală de 1 milion de euro", se arată în comunicatul casei de avocatură.

De asemenea, avocaţii solicită în numele clientului lor obligarea pârâţilor la formularea de scuze publice, publicarea hotărârii judecătoreşti în 3 ziare de largã circulaţie, precum şi achitarea cheltuielilor de judecată.

În calitate de reprezentanţi ai selecţionerului Victor Piţurcă, avocaţii de la Chiuariu & Asociaţii au introdus acţiunea miercuri la Tribunalul Bucureşti.

 

Comenteaza