Foto Planul Roşu de Intervenţie pentru un ACCIDENT cu 12 victime, între care 6 copii

Planul Roşu de Intervenţie pentru un ACCIDENT cu 12 victime, între care 6 copii
captura video news.ro, sursa ISU Suceava
Planul Roşu de Intervenţie pentru un ACCIDENT cu 12 victime, între care 6 copii
Planul Roşu de Intervenţie pentru un ACCIDENT cu 12 victime, între care 6 copii
Planul Roşu de Intervenţie pentru un ACCIDENT cu 12 victime, între care 6 copii

Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie luni seara, după ce 3 autoturisme s-au ciocnit în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, în total în carambol fiind implicate 12 persoane, între care 6 copii. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat în seara de luni, 5 august, că pe DN2 Fălticeni-Suceava, în zona localității Cumpărătura, județul Suceava, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, în care se aflau 12 persoane.

Potrivit primelor date, cele 12 persoane au suferit leziuni, sunt conștiente și evaluate medical la fața locului. Nouă pesoane - trei adulţi şi şase copii - au ajuns la spital, toate victimele fiind conştiente şi cooperante.

”Sunt implicate 12 persoane, vorbim despre 6 adulţi şi 6 minori. Pentru o optimă gestionare a situaţiei, la nivelul judeţului Suceava s-a activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Suceava, potrivit news.ro.
 
Echipajele operative au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD, o ATPVM (autospecială de transport personal şi victime multiple) şi 4 echipaje SAJ. 

Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri, fiind deviat prin localitatea Moara, iar estimarea pentru reluarea normală a circulației fiind după ora 19:00, a mai transmis Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Comenteaza