Plimbare cu mașina, terminată prost pentru un șofer din Cluj. Polițiștii l-au dus imediat la spital pentru probe
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 12:00
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un tânăr de 24 de ani din județul Cluj a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172, în Beclean, aflându-se sub influența alcoolului.
Incidentul a avut loc în noaptea de 31 august, când polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit autoturismul pentru control.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.