Foto Ploaie cu bulbuci peste Cluj-Napoca: pietonii și umbrelele în acțiune
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:54
- Eveniment
- Ascultă știrea
O ploaie de primăvară a lăsat în urmă imagini neobișnuite pe străzile din Cluj-Napoca, unde apa acumulată a format „bulbuci” la suprafață.
Ploaia de primăvară nu s-a oprit încă, iar în mai multe zone ale orașului s-au acumulat cantități importante de apă pe carosabil.
Imaginile surprinse arată străzi acoperite de apă și vizibilitate redusă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă, valabilă în mai multe regiuni ale României, în intervalul 9 mai, ora 10:00 – 10 mai, ora 10:00.
Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil grindină, în special în vestul, centrul și nordul țării.
Prima avertizare este valabilă sâmbătă, 9 mai, între orele 10:00 și 22:00, și vizează: cea mai mare parte a Olteniei, Transilvania, nord-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei, local în Carpații Meridionali și Carpații Orientali.
O a doua atenționare Cod Galben intră în vigoare în intervalul 9 mai, ora 22:00 – 10 mai, ora 10:00.
Zonele vizate sunt nordul și vestul Moldovei și local în Carpații Orientali. Se vor semnala averse ce pot acumula 20–40 l/mp, existând risc de acumulări rapide de apă.

















