Anchetă în cazul căţeluşei spânzurate în Dej / Cadavrul a fost deshumat pentru a fi efectuată necropsia

Anchetă în cazul căţeluşei spânzurate în Dej / Cadavrul a fost deshumat pentru a fi efectuată necropsia
| Foto: sursa - https://www.dejeanul.ro/

Din nefericire actele de cruzime asupra animalelor se înmulţesc. Cadavrul unei căţeluşe care a fost găsită spânzurată în Dej a fost deshumat pentru a fi transportat la USAMV Cluj unde va fi efectuată o necropsie.

Poliţia Animalelor Cluj s-a autosesizat după ce Dejeanul.ro a prezentat cazul unei căţeluşe găsită spânzurată într-o pădure din Dej. Politiştii au demarat investigaţiile, iar o echipă de criminalişti şi alti agenţi ai Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au deplasat în teren pentru a efectua cercetări.

„Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept, după ce în spațiul public, printr-o postare pe o platformă de socializare, au apărut informații și imagini privind un exemplar canin care ar fi fost găsit spânzurat într-o pădure din apropierea municipiului Dej.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor necesare”, a transmis IPJ Cluj. Cadavrul animalului a fost deshumat pentru a fi transportat la USAMV Cluj unde va fi efectuată o necropsie, mai scrie Dejeanul.ro. 

Din nefericire actele de cruzime asupra animalelor se înmulţesc, iar deşi există alte cazuri în care făptaşii au fost surprinsi de camerele de supraveghere, cazurile nu au ajuns în instanţă, fiind adesea sancţionate doar cu avertisment, aceasta deşi legea prevede că uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani, mai scrie sursa citată.    

Căţeluşa a fost găsita spânzurată în weekendul trecut în pădurea dintre cartierul 1 Mai şi cimitirul Dealul Florilor din Dej, la doar câţiva paşi de aleea care leagă cele două cartiere ale oraşului.

Comenteaza