Poliţişti cu bocanci găuriţi

Poliţişti cu bocanci găuriţi
Fără bani pentru echipament, sindicaliştii din poliţie le amintesc şefilor că se apropie alegerile parlamentare, când agenţilor li se va cere să îşi facă datoria pentru asigurarea pazei şi ordinii în ziua votului.

Liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) se arată nemulţumiţi de rezultatul întâlnirii care a avut loc vinerea trecută cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, şi spun că şefii le cer să îşi facă datoria în condiţiile în care drepturile lor nu sunt respectate.

"În urma convocării profesionale a inspectorilor şefi, azi, 26.10.2012, Mircea Duşa, ministrul Administraţiei şi Internelor a comunicat faptul că în urma negocierilor purtate cu Ministerul Finanţelor, a obţinut suma de 26 milioane lei reprezentând cota parte din drepturile de echipament pe care ministerul trebuie sa le achite până la finele anului 2012, către cei 130.000 de beneficiari. În concluzie, în luna noiembrie politiştii vor primi o primă tranşă de 200 lei", arată reprezentanţii SNAP. Banii pentru echipament sunt cu atât mai necesari cu cât sezonul rece a venit deja, iar o parte din agenţii de poliţie au nevoie de ghete noi şi de uniforme de iarnă, întrucât cele pe care le au sunt foarte uzate. Sindicaliştii devin chiar virulenţi din cauza situaţiei financiare anunţate de ministrul Duşa, următoarea declaraţie având un iz de ameninţare.

"Chiar dacă înţelegem contextul economic şi politic actual, ne exprimăm nemulţumirea faţă de cuantumul mic alocat pentru drepturile de echipament şi ne întrebăm cât de bine îşi vor face datoria poliţiştii la alegeri, în condiţiile în care conducerea ministerului înţelege să achite mai puţin de 10 % din drepturile de echipament restante pentru anul 2012", concluzionează liderii SNAP.

Constantin Mandache, liderul SNAP Cluj, spune că suma pe care ar fi trebuit să o primească poliţiştii pentru echipament, în acest an, se ridică la 2.500 de lei. "Ministrul a spus zilele trecute că se pot da câte 200 de lei pentru fiecare poliţist. Adică, iar a venit cu varianta "dăm cu ţârâita". El e pus în funcţie să asigure buna funcţionare a poliţiei. În decembrie, la alegerile parlamentare, ni se cere din nou să fim la datorie, la fel ca la referendum şi la alegerile locale, dar ministerul nu face mai nimic pentru noi. Echipamentul poliţiştilor este uzat, şi de unde să mai scoată oamenii bani să-şi cumpere uniforme?", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Constantin Mandache. Sindicalistul a dezvăluit că poliţiştii nu au primit nici indemnizaţiile integrale pentru zilele de muncă suplimentară, cu ocazia evenimentelor electorale din acest an. "Pentru referendum şi pentru alegerile locale poliţiştii au primit până acum câte 10 lei. Celelalte persoane care au lucrat cu aceste ocazii, adică preşedinţii secţiilor de votare şi supraveghetorii, au primit o indemnizaţie de 65 de lei", a mărturisit Mandache. În opinia sindicalistului clujean, separarea domeniului administraţiei de cel al internelor ar fi o soluţie pentru evitarea subfinanţării structurii poliţieneşti. "Când vin bani, în mare parte se duc la administraţie. Noi primim resturile", s-a plâns Constantin Mandache.

Vasile Lincu, liderul sindicatului Pro Lex, spune că nu s-au alocat suficienţi bani pentru echipamentul poliţiştilor. "Nu sunt bani şi nici nu se mai fac rectificări în acest an. Banii pentru echipamentul pe anul 2011 s-au dat abia în august 2012. Cam aşa arată lucrurile. Dacă poliţiştii au nevoie de echipament se găseşte la magazii, e vorba de acele magazine speciale din care se pot cumpăra uniforme prezentând legitimaţia. Dar, dacă nu ajung banii alocaţi de MAI, trebuie să scoată din buzunar şi să aştepte apoi să li se deconteze. Salariul unui tânăr agent ajunge la 1.000 de lei, aşadar vă puteţi imagina situaţia în care se află aceşti oameni", a spus Vasile Lincu. Însă, liderul de sindicat spune că o problemă şi mai mare este aceea că maşinile de poliţie sunt într-o stare jalnică. "Parcul auto al poliţiei ar trebui schimbat, dar, din nou, nu sunt bani. Durata de viaţă a unei maşini de poliţie e de cinci ani, iar maşinile au între cinci şi 10 ani vechime. Majoritatea au fost reparate cu banii poliţiştilor, ministerul chiar se bazează pe asta, că oamenii plătesc reparaţiile, dar agenţii au salarii la fel ca paznicii", a mărturisit sindicalistul.

 

 

Etichete
Comenteaza