Povestea sirianului ajuns consilier şi politician în Cluj: ”Vorbesc româneşte, gândesc şi scriu româneşte, aici sunt acasă”

Povestea sirianului ajuns consilier şi politician în Cluj: ”Vorbesc româneşte, gândesc şi scriu româneşte, aici sunt acasă”

Bashar Molhem are 28 de ani şi este de origine siriană, dar a ajuns în România când avea doar 7 ani. Devenit politician şi consilier local în Cluj-Napoca, acesta vorbeşte despre mândria de a se simţi acasă, de a fi cetăţean român cu toate drepturile pe care i le conferă acest statut.

Pentru Bashar Molhem, cetăţenia română a venit ca un lucru firesc, având în vedere că a copilărit şi a fost educat la Cluj-Napoca.

„Tatăl meu, sirian la origini, era deja stabilit de mulţi ani la Cluj-Napoca, împreună cu unul dintre fraţi, unchiul meu care studia Medicina. Decizia lor a fost ca familia să se reunească şi să trăiască aici. Eu am ajuns în România când avem 7 ani şi am început să merg la şcoală. Era normal ca următorul pas să fie procedura obţinerii cetăţeniei. Voi împlini 28 de ani peste două luni, dar îmi amintesc perfect perioada aceea. Pentru că eram un copil încrezător şi veneam dintr-un mediu lipsit de griji materiale, chiar n-aveam cum să-mi închipui că ar putea exista piedici în obţinerea cetăţeniei. Ştiam limba foarte bine, eram bine integrat în comunitatea şcolară şi nu puteam să pricep toată procedura birocratică, formalităţile, de ce este nevoie să aştept. Devenisem nerăbdător. Aşteptarea amplifica, parcă, acea nedumerire de a nu avea aceleaşi drepturi pe care le au ceilalţi copii”, a povestit tânărul.

Acesta susţine că sunt puţini oamenii care înţeleg pe deplin implicaţiile cetăţeniei, faptul că aparţii unei ţări, unei ţări europene, democratice, fiind, la fel, puţini şi cei care sunt recunoscători că aparţin unei ţări care le apără drepturile, care-i protejează prin justiţie, care le oferă asistenţă socială, medicală, posibilitatea de a-şi alege liderii politici, libertatea de a se exprima liber, de a circula unde şi când doresc, de a întreprinde o afacere, de a se educa şi de a vorbi liber.

„Nu toţi ne-am născut cu privilegiul de a nu fi nevoiţi să demonstrăm că merităm să deţinem cetăţenie. Câţi dintre noi înţelegem să ne mândrim cu adevărat că suntem cetăţeni ai României? Cei care au primit de-a gata toate drepturile acestea, nu cred să stea prea des să analizeze şi să fie recunoscători. Mai degrabă, am constatat că au tendinţa să fie nerecunoscători, pentru că aşa sunt oamenii, obişnuiesc în general să compare orice situaţie cu una <mai bună>, nu cu una <mai rea>. În ce mă priveşte, am învăţat încă din copilărie să preţuiesc toate aceste drepturi, pe de-o parte pentru că am fost pus în această situaţie, de a demonstra că am dreptul să devin cetăţean al României, iar pe de altă parte pentru că am conştientizat că în toată lumea sunt o mulţime de oameni care au neşansa de a se confrunta cu conflicte şi războaie în ţările lor. Evident că am fost extrem de bucuros când am obţinut cetăţenia română. Eram totuşi un copil, iar singurul obiectiv pe care-l aveam atunci era să pot să mă mişc liber, să călătoresc, să fiu în rând cu toată lumea”, a explicat Bashar Molhem.

Tânărul este bucuros că trăieşte în România, unde spune că se simte acasă. El păstrează şi tradiţia familiei sale, îşi respectă originea şi limba maternă, fiind, totodată, atent la ceea ce se întâmplă în spaţiul din care provine, dar în România, la Cluj-Napoca, se simte în largul său.

„Aici sunt acasă. De altfel, indiferent de origini, dacă ai crescut şi te-ai educat într-o ţară, devii pur şi simplu cetăţeanul acelei ţări. Cu atât mai mult cu cât aici, la Cluj, îmi desfăşor toate activităţile. Până la urmă, cred că toată lumea simte la fel sau cel puţin aşa îmi place mie să cred. Nu pot să fiu de acord cu cei care îşi denigrează ţările sau originile. Nu agreez sub nicio formă bancurile proaste pe care românii obişnuiesc să le facă pe seama ţării, a originii lor şi a semenilor. Nu îmi place nici faptul că liderii politici nu sunt mai fermi în a-şi apăra statutul naţional”, a mai spus clujeanul.

Întrebat în ce sens ar trebui politicienii români să fie mai fermi în a-şi apăra statutul naţional, Bashar Molhem a precizat că nu se referă la şovinism, ci, pur şi simplu, i-ar plăcea să vadă că românii sunt mai patrioţi, că îşi iubesc ţara în adevăratul sens al cuvântului, că se mândresc să fie români în fiecare zi, oricând şi oriunde, şi că nu doar fac paradă în acest sens, atunci când e Ziua Naţională.

„Aşa cum francezii, italienii, ungurii, turcii sunt recunoscuţi pentru patriotismul lor, aşa ar trebui să fim şi noi. Liderii noştri politici, de asemenea, ar trebui să fie mai fermi la nivel internaţional, nu doar cu sloganuri de campanii electorale, ar trebui să nu se teamă să-şi apere politicile interne, cultura şi interesele României. Pentru că România poate să devină mult mai puternică dacă noi, compatrioţii, înţelegem să fim uniţi, să arătăm peste tot în lume că ne iubim ţara”, a menţionat clujeanul.

Bashar Molhem nu doar că vorbeşte româneşte, ci şi gândeşte şi scrie româneşte.

„Eram foarte mic şi am învăţat limba română chiar mai repede şi mai uşor decât se aşteptau ai mei. Toate educaţia am primit-o în limba română. Mai am şi un frate, născut aici la Cluj, acasă vorbim româneşte, respectăm sărbătorile şi tradiţiile româneşti, ne place să trăim româneşte, e firesc să fie aşa pentru că aici suntem acasă. Mănânc şi mâncare tradiţională românească, îmi place, aceasta nu ne lipseşte nici nouă din casă, de sărbători, ciorbe, fripturi, cozonaci şi alte asemenea. Bine, eu mă simt un gurmand, îmi plac cam toate mâncărurile, indiferent că e bucătărie românească, arabă, turcească, franţuzească, italiană şi nu cred că aş putea nominaliza un singur fel de mâncare”, a mai spus Bashar Molhem.

Fiind cetăţean român, beneficieză de toate drepturile ce decurg din acest statut, inclusiv de a alege şi a fi ales, astfel că în urmă cu trei ani a devenit consilier local în Cluj-Napoca, ales pe listele unui partid politic. Pentru Bashar, mandatul de consilier local reprezintă o experienţă care nu doar l-a onorat, dar l-a şi responsabilizat foarte mult. Tânărul a subliniat că şi-a dorit să intre într-un partid politic tocmai pentru că a învăţat, încă de când era copil, că a contribui în vreun fel la bunăstarea societăţii necesită în primul rând o prezenţă şi o implicare.

„Câtă implicare, câtă responsabilitate? Am înţeles acum, experimentând în compania unor lideri politici puternici şi pricepuţi, preocupaţi de interesele semenilor lor. Politica românească/administraţia de stat e un segment care chiar are nevoie de tineri devotaţi, de oameni care să fie dispuşi să-şi dăruiască timpul şi energia comunităţilor din care provin. Cum mă simt? În mod cert mă simt mai experimentat. După mai bine de 7 ani în politică şi după mai bine de 3 ani în Consiliul Local Cluj-Napoca, nu aş putea să simt altceva. Sunt conştient că mai am mulţi paşi de făcut pe acest drum, că activitatea politică poate însemna, la fiecare ciclu electoral, un nou început, dar mă simt pregătit pentru orice provocare”, a mai spus consilierul.

Pe lângă activitatea de ales în Consiliul Local Cluj-Napoca, Bashar Molhem este implicat, încă dinainte de a-şi finaliza studiile universitare, şi în afacerile familiei sale, derulate în domeniile imobiliar şi al alimentaţie publică. În prezent, acesta a pus pe picioare două afaceri pe cont propriu, deschizând o fabrică de panificaţie, dar şi o societate de dezvoltare imobiliară.

„Îmi place sectorul afacerilor, mă pricep în zona aceasta, dar îmi fac mereu timp sa fiu conectat la tot ceea ce se petrece în politica locală, naţională şi internaţională”, a mai explicat Bashar Molhem.

Tânărul clujean sărbătoreşte 1 Decembrie, Ziua Naţională, cu mare bucurie, susţinând că aşa ar trebui să facă toţi românii şi toţi cetăţenii României.

„La Cluj-Napoca avem un amplu program de Ziua Naţională, pregătit de Primărie, cu siguranţă voi fi şi eu în Piaţa Avram Iancu, alături de colegi şi de toţi clujenii care vor ieşi din case. Dar ca să simţi sărbătoarea şi recunoştinţa faţă de România, consider că nu trebuie neapărat să fii într-un loc anume. Pur şi simplu trebuie simţit momentul, sărbătoarea naţională, faptul că această ţară ne-a dat, în primul rând, identitate, rolul de cetăţeni liberi, europeni”, a conchis Bashar Molhem.

Comenteaza