Premieră clujeană: cucerirea vârfului argentinian Aconcagua în cinci zile.

Premieră clujeană: cucerirea vârfului argentinian Aconcagua în cinci zile.
Clujenii Vasile Cipcigan, membru al Salvamont Cluj, Ciprian Pătraşcu, fost broker, alături de fotoreporterul ZIUA de CLUJ Eugen Olariu, au reuşit să urce pe cel mai înalt munte al Americii de Sud, Aconcagua (6.962 de metri) în doar cinci zile.

Performanţa atingerii vârfului Aconcagua a fost realizată în doar cinci zile, ca urmare a unei bune aclimatizări corelată cu o vreme impecabilă pentru ascensiune. După tabăra de bază (Plaza de Mulas 4.300 m), unde au stat două zile, a urmat tabăra unu - Canada (5.050 m) o noapte, tabăra doi - Nido de Cóndores (5.570 m) o noapte, apoi tabăra trei - Camp Colera (5.980 m) de unde s-a pornit atacul spre vârf la 6 dimineaţa, ora locală a Argentinei. După un traseu de aproximativ 10 ore, echipa clujeană a atins vârful. La coborâre vântul puternic (140 km/h) i-a ţinut pe cei trei clujeni blocati o zi şi jumătate la altitudinea de 5.980 m, totodată rupându-le acestora două din cele trei corturi. Deşi temperaturile au fost scăzute până la - 30 de grade, cei trei alpinişti clujeni au scăpat fără degerături sau alte simptome ce puteau fi cauzate de frig sau soarele puternic.

Întoarcerea în ţară se va face pe 19 februarie deoarece nici unul dintre membrii expediţiei Aconcagua 2012 nu a estimat o ascensiune atât de rapidă, iar biletele de avion nu au putut fi schimbate. Pentu a se întreţine, până la data întoarcerii spre casă, Olariu şi Cipcigan s-au angajat la o pensiune, unde pentru cazare şi masă ajută la bucătarie, la căratul bagajelor clienţilor şi la curăţenie în spaţiul din jurul pensiunii.

Expediţia, care face parte din cadrul proiectului "Şapte paşi pe acoperişul Lumii" a debutat pe 23 ianuarie, la ora 6 dimineaţa. Clujenii au pornit de la Cluj spre Budapesta cu un microbuz. De acolo, au călătorit cu avionul pe ruta Paris-Santiago de Chile-Mendosa (Argentina), de unde au început efectiv expediţia. La momentul respectiv, clujenii preconizau că aventura lor va dura aproximativ 26 de zile, dintre care10-15 zile pe munte. Expediţia a fost susţinută de cei trei din fonduri proprii, iar costurile ajung până la 4.000 de euro de persoană. Aconcagua se găseşte în Argentina şi este simultan cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică, precum şi cel mai înalt munte din afara Asiei şi unul din "Cele şapte vârfuri importante ale lumii", fiecare dintre ele fiind cel mai înalt al continentului sau al sub-continentului din care face parte.

(D.E.)

 

Etichete
Comenteaza