Premieră naţională de 5 milioane de euro la Universitatea de Medicină

Premieră naţională de 5 milioane de euro la Universitatea de Medicină
Studenţii şi rezidenţii medicinişti vor experimenta reacţiile pacientului la diverse proceduri pe manechine şi aparate moderne, în cadrul unui centru de simulare unic în România.

Nu există procedură medicală care să nu poată fi simulată în cadrul noului obiectiv, potrivit rectorului Constantin Ciuce. Sunt aşteptaţi şi specialişti la cursuri de instruire, contra cost, chiar şi din străinătate.

"Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină (CAPSM) a fost creat cu scopul de a ajunge ca anumite practici ale activităţii medicale să poată fi însuşite în laborator, pe manechine şi echipamente, şi nu direct pe bolnavi", a declarat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu. Este singurul centru din România care reuneşte simulări pentru manopere şi tehnici medicale pentru majoritatea disciplinelor din domeniu. "Faptul că poţi repeta de câte ori este nevoie un gest pentru ca să ajungi să îl efectuezi corect, că ajungi doar în momentul în care eşti stăpân pe situaţie să aplici pe om anumite lucruri este elementul de bază. Tot ce înseamnă educaţie modernă este orientat în primul rând spre securitatea pacientului şi în acest sens nu este decât aducerea UMF la un nivel occidental", a adăugat Ciuce.

Obiectivul inaugurat ieri se află într-o clădire de pe strada I. Marinescu, se întinde pe o suprafaţă de 500 mp şi este format din patru laboratoare (imagistică, prim-ajutor şi resuscitare pentru copii şi adulţi, nursing şi intervenţii chirurgicale). "Mulţi studenţi n-au făcut nici măcar o injecţie. Studenţii sunt tot mai mulţi, pacienţii sunt tot mai interesaţi de ceea ce li se întâmplă", a spus directorul noului centru, George Dindelegan. Studenţii şi rezidenţii clujeni vor studia aici tehnici chirurgicale de bază sau avansate, chirurgie minim invazivă, microchirurgie, ultrasonografie, endoscopie, obsterică, examinări clinice, traumă, terapie intensivă, anestezie, nursing sau îngrijire de plăgi. Între dotări se află manechine pe care se pot simula o gamă largă de afecţiuni, reacţii ale organismului uman, operaţii, proceduri medicale specifice şi chiar naşteri. "Nu există procedură medicală care să nu poată fi simulată în cadrul centrului", a susţinut Ciuce.

Investiţia se ridică la 4,5 milioane de euro, sumă cheltuită doar pentru echipamente, fără a se include aici construcţia imobilului sau amenajările. Banii provin din veniturile proprii ale universităţii. "Universitatea va ajunge să suporte toate cheltuielile necesare pentru pregătirea studenţilor şi îndeplinirea obligaţiilor pe care le are faţă de rezidenţi. În privinţa cursurilor care sunt de creştere faţă de standardul pentru rezidenţi, pot fi organizate activităţi care vor fi plătite de cei care vor să vină din afara universităţii", a anunţat rectorul UMF Cluj. Sunt aşteptaţi să se înscrie la acest gen de cursuri şi specialiştii care vor dori să facă traininguri pentru readaptarea sau creşterea standardului profesional. "Aşteptăm ca spre acest centru şi acest laborator să se îndrepte foarte mulţi specialişti din străinătate care vor dori să înveţe tehnici noi şi să lucreze în condiţii calitative crescute", a mai spus Constantin Ciuce.

În oferta centrului pentru această categorie de "clienţi", rectorul a menţionat laboratorul de chirurgie minim invazivă, instrumente care vor deservi mai multe specialităţi, respectiv chirurgie generală, chirurgie, ORL, obstetrică-ginecologie. De asemenea, acesta a precizat că noul centru are laboratoare cu manechine care vor deservi partea de terapie intensivă şi partea de medicină de urgenţă, laboratoare unde se vor învăţa tehnicile de microchirurgie, laboratoare cu manechine pentru pediatrie, laboratoare pentru ecografie, endoscopie digestivă şi artroscopie. "Specialităţi diferite chirurgicale, prin rotaţie şi programare, vor ajunge să realizeze aici, practic, cursuri de training pentru rezidenţii noştri, dar şi pentru oferte exterioare", a declarat Ciuce.

Viitori medici vor fi pregătiţi în noul centru şi pentru munca în echipă. "În momentul în care discutăm de educarea oamenilor, vorbim de accidente colective, de dezastre naturale. Echipele de medici care acţionează împreună cu pompierii şi cu celalalte forţe implicate trebuie să ştie să se coordoneze", a explicat rectorul. "Tot ce se învaţă ca echipă este monitorizat prin înregistrare video, după care ajunge să fie evaluat de către conducătorul echipei şi urmează să se scoată în evidenţă unde s-a greşit, ce trebuie schimbat. Asta se poate face de atâtea ori încât cel aflat acolo să ştie exact ce are de făcut", a adăugat Ciuce.

 

Comenteaza