Premii de 36.000 de lei la prima ediţie a Bienalei de Arhitectură Transilvania
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Oct 2013, 12:18
- Eveniment
- Ascultă știrea

Bienala a fost lansată de filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România, alături de coorganizatorii OAR Nord-Vest, OAR Bihor, OAR Alba, și OAR Satu-Mare şi se va desfăşura în şapte reşedinţe de judeţ - Cluj-Napoca, Bistriţa, Zalău, Oradea, Baia-Mare, Alba Iulia, Satu-Mare.
Manifestarea va include concursuri, vernisaje, expoziţii, workshop-uri şi dezbateri.
"BATRA este concepută ca un șir de evenimente menite să aducă arhitectura în atenția opiniei publice, să recunoască, să recompenseze și să promoveze excelența în arhitectură, să animeze colocviul pe tema arhitecturii în cadrul breslei și al societății și nu în ultimul rând să formeze publicul în spiritul valorilor arhitecturii", a declarat arhitectul Ferencz Bakos, vicepreşedinte OART şi coordonatorul evenimentelor.
Punctul central al Bienalei va fi reprezentat de concursul adresat membrilor filialelor OAR partenere şi radiografiază activitatea arhitecturală din ultimii doi ani.
"Premiile acordate se împart în şapte secţiuni între care: Arhitectura locuinţei, Arhitectura dotărilor comunitare şi de producţie, Arhitectura spaţiului public, Arhitectura patrimoniului cultural, Arhitectura spaţiului interior, Microarhitectură - arh. temporară, design de obiect, Studii şi proiecte finalizate şi nerealizate şi premiul pentru Proiecte culturale, inițiative, experimente", au precizat reprezentanţii OAR Transilvania.
Înscrierile se fac pe site-ul www.batra.ro, până în data de 8 noiembrie a.c.
"Scopul expoziției-concurs este de a reflecta cât mai corect activitatea membrilor filialelor participante, de a promova cele mai reușite exemple de practică profesională și de a forma o atitudine critică față de arhitectura recentă", au specificat reprezentanţii OAR Transilvania.
Juriul care va face nominalizările şi va acorda premiile are următoarea componenţă:
din Bucureşti - arh. Bogdan Babici, arh. Ștefan Ghenciulescu, arh. Oana Coarfă, arh. Cristina Constantin, din Timişoara - arh. Marius Miclăuș, din Harghita - arh. Zsolt Tövissi şi din Paris, Franţa - arh. Irina Cristea.