Ce trebuie să facă preoții după ce mii de hectare au fost pârjolite de oamenii din comunitățile rurale

Ce trebuie să facă preoții după ce mii de hectare au fost pârjolite de oamenii din comunitățile rurale

Șeful DSU a explicat că în această perioadă incendiile de vegetaţie şi de pădure nu pot fi puse pe seama temperaturilor ridicate sau că ar fi fost provocate de un fulger, ci reprezintă acţiunea intenţională a unor oameni.

Raed Arafat a prezentat, duminică, într-o conferinţă de presă, o situaţie a incendiilor de vegetaţie produse de la începutul acestui an. Acesta apelează la ajutorul preoţilor pentru a limita numărul incendiilor de vegetație.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că apelează şi la ajutorul preoţilor pentru a limita numărul incendiilor de vegetaţie şi a anunţat că preoţii din zonele rurale vor citi după slujbă un mesaj despre pericolul pe care îl constituie aceste incendii.

El a explicat că în această perioadă incendiile de vegetaţie şi de pădure nu pot fi puse pe seama temperaturilor ridicate sau că ar fi fost provocate de un fulger, ci reprezintă acţiunea intenţională a unor oameni.

El a făcut un apel la preoţii din zonele rurale să le explice oamenilor că nu este bine să incendieze suprafeţe de vegetaţie uscată. ”Pompierii au rolul de a merge, de a controla şi de a amenda unde este nevoie şi, bineînţeles, înainte de asta, de a explica populaţiei e ce este periculos să se facă acest lucru.

Aici avem nevoie de sprijinul autorităţilor locale, de sprijinul comunităţilor şi de astăzi la solicitarea noastră preoţii din zonele rurale, după slujbă, vor citi un mesaj. Am rugat să fie citit fiecare săptămână după slujbă, cât trecem prin această perioadă. Am solicitat sprijinul inclusiv bisericii pentru a transmite mesajul nostru”, a mai declarat şeful DSU.  

Doar în județul Cluj pompierii au avut vineri nu mai puțin de 20 de intervenții pentru stingerea arderilor necontrolate, iar sâmbătă au fost înregistrate alte 25 de intervenții ale pompierilor clujeni la incendiile de vegetație uscată.

Semnal de alarmă tras de pompierii clujeni: „Le reamintim cetățenilor faptul că în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei. Aceste măsuri au fost implementate pentru a descuraja practicile periculoase și pentru a proteja mediul și siguranța publică”, transmite ISU Cluj.

Comenteaza