Preşedintele a declanşat procedura privind organizarea referendumului anticorupţie

Preşedintele a declanşat procedura privind organizarea referendumului anticorupţie
Preşedintele Klaus Iohannis, a declanşat, marţi, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional în privinţa continuării luptei împotriva corupţiei şi asigurării integrităţii funcţiei publice, informează un comunicat postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

''În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată'', se arată în scrisoarea adresată de şeful statului preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, premierul Sorin Grindeanu a fost informat despre declanşarea referendumului.

Potrivit legii, preşedintele trebuie să consulte Parlamentul care are termen 20 de zile calendaristice să prezinte un punct de vedere asupra referendumului iniţiat de acesta. În cazul în care legislativul nu răspunde, preşedintele poate emite decretul de organizare a referendumului.Potrivit Legii 3 din anul 2000 actualizată, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedinte urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitare.

Legea prevede ca în cazul în care Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere, şeful statului poate emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că va începe demersurile pentru un referendum privind graţierea acuzând politicienii PSD-ALDE că vor să dea lovitura de graţie statului de drept prin introducerea modificărilor la legea graţierii şi a Codurilor penale.

„Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să spună dacă sunt de acord sau nu cu graţierea şi modificarea Codurilor Penale. Românii indignaţi care au ieşit aseară în stradă să protesteze împotriva încercărilor PSD şi ALDE de a modifica legislaţia penală nu dau lovitură de stat, cum au acuzat unii şi alţii. Politicienii sunt cei care dau lovitura de graţie statului de drept. Trebuie să ne hotărâm ce naţiune vrem să fim. Vrem să fim o naţiune puternică sau vrem să fim o naţiune care nu îndrăzneşte să ridice vocea? Eu îmi doresc o naţiune puternică, de oameni mândri şi liberi, condusă de politicieni integri. Orice altceva este prea puţin, iar pentru a atinge acest obiectiv, pentru mine, niciun preţ nu este prea mare.", a scris preşedintele, luni seară, pe pagina sa de Facebook.

 

Comenteaza