Președintele căutat la case. DNA solicitată să verifice modul în care Iohannis a intrat în posesia a două imobile

Președintele căutat la case. DNA solicitată să verifice modul în care Iohannis a intrat în posesia a două imobile

Luju.ro a depus o plângere la DNA pe numele preşedintelui Klaus Iohannis, al soţiei sale, Carmen Iohannis, şi a notarului Radu Bucşa, în legătură cu modul în care familia prezidenţială ar fi intrat în posesia a două imobile.

Petentul susţine că este vorba despre două imobile din centrul Sibilui, în posesia cărora familia Iohannis ar fi intrat începând cu anul 1999, menţionând că de pe urma închirierii unuia dintre acestea ar fi încasat 320.000 euro.

"În ultimii 14 ani, soţii Iohannis şi Ioan Bastea au câştigat câte 320.000 euro (640.000 euro în total) din închirierea acestui spaţiu comercial, potrivit contractelor de închiriere. Astfel, trei din cele şase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declaraţia de avere a numitului Klaus Werner Iohannis, au fost cumparate cu banii proveniţi din închirierea acestui spatiu comercial, patru din cele şase „case” ale preşedintelui României – cele trei menţionate mai sus şi spatiul comercial de sine stătător – au o origine juridică considerată de instanţe ilegală", arată luju.ro.

"Refuzul de a restitui către stat cuantumul total al chiriilor încasate de cei doi de la data la care au devenit proprietari ai imobilului în mod nelegal, prin utilizarea unor înscrisuri false, face ca fapta de abuz în serviciu să se extindă şi cu privire la persoanele din cadrul autorităţilor administrative ale Statului care ar trebui să recupereze prejudiciul ce a fost cauzat Primăriei Sibiu prin lipsa de folosinţă asupra imobilului, pe care nu le putem identifica la acest moment şi faţă de care urmează să extindeţi urmarirea penală la momentul identificării lor. Totodată, menţionăm că, dacă s-ar formula acţiune doar pe cale civilă împotriva celor doi anterior mentionaţi, prejudiciul cauzat Statului nu ar putea fi recuperat în totalitate deoarece pentru unele sume a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, împrejurare care justifică pe deplin recuperarea prejudiciului pe calea răspunderii delictuale, deoarece răspunderea penală nu este prescrisă la acest moment, fiind vorba de fapte continuate, al căror efect se produce şi în prezent. Or, având in vedere ca nu exista impedimente la pornirea urmaririi penale fata de Carmen Iohannis, urmarirea poate fi inceputa in personam, iar fata de numitul Klaus Werner Iohannis se impune inceperea urmaririi penale pe fapta (in rem)", se arată în sesizare, potrivit sursei citate.

Comenteaza