Primăria Cluj-Napoca se mută la DNA

Primăria Cluj-Napoca se mută la DNA
Audieri maraton la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj: ambii viceprimari, doi consilieri locali, doi directori din primărie şi un şef de regie s-au prezentat în faţa procurorilor.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj i-au citat pe parcursul a două zile pe toţi membii comisiei de licitaţie privind contractul de salubrizare menajeră. Preşedintele comisiei a fost viceprimarul Radu Moisin, care a fost audiat ieri de procurori. Procurorii susţin că primarul Sorin Apostu a primit mită 45.000 de euro de la administratorul uneia dintre cele două companii care au câştigat contractul de salubritate. La DNA Cluj s-au mai prezentat ieri celălalt viceprimar, Laszlo Attila, directorul executiv al Direcţiei de Urbanism, Corina Ciuban, cât şi directorul Direcţiei Tehnice, Virgil Poruţiu.

Membrii comisiei de licitaţie, care în 2009 au decis cui se deleagă serviciul de salubrizare menajeră a Clujului, au fost chemaţi la DNA Cluj pentru zilele de ieri şi azi. Din comisie au făcut parte viceprimarul Radu Moisin (preşedinte), consilierii locali Constantin Tomoş (PDL), Claudia Anastase (PSD), Manuel Chira (PNL) şi Somogyi Gyula (UDMR), cât şi Virgil Poruţiu, director executiv al Direcţiei Tehnice, Lucia Lupea - şef Birou Achiziţii Publice, Gligor Topan - şef Serviciu Tehnic, Ioan Bogdan - şeful Serviciului Financiar şi Salarizare, Mihaela Şimon, Marius Coroş - inspectori ai Serviciului Tehnic.

Dintre consilierii locali din comisie au fost audiaţi ieri Somogyi Gyula şi Claudia Anastase. "M-au întrebat dacă s-au făcut presiuni asupra mea. Licitaţia a decurs în condiţii absolut normale, nu au fost presiuni din câte îmi amintesc, căci au trecut doi ani", a spus Somogyi la ieşirea de la DNA Cluj. Claudia Anastase a declarat pentru ZIUA de CLUJ că licitaţia a fost corectă. "Am fost chemată ca martor. Sigur că nu este cofortabil nici aşa, dar procurorul s-a purtat frumos. Eu, care sunt din opoziţie şi de profesie expert contabil judiciar, am analizat bine caietul de sarcini şi ofertele. Dacă s-a făcut ceva, s-a făcut înainte sau după licitaţie", a spus Anastase.

Spre deosebire de cei doi consilieri, viceprimarul Radu Moisin, care a fost preşedintele comisiei, a preferat să intre şi să iasă din sediul DNA Cluj pe poarta din spate pentru a nu fi luat la întrebări de jurnalişti. De altfel, Moisin nu a răspuns la telefon pe parcursul zilei de ieri. Unul dintre cei doi câştigători ai licitaţiei este compania de salubritate Brantner-Vereş, al cărui administrator, Călin Stoia, se află în arest preventiv sub acuzaţia de dare de mită. El este acuzat de procurori că i-ar fi dat primarului Sorin Apostu 45.000 de euro, prin intermediul unui contract fictiv de asistenţă juridică cu soţia acestuia din urmă, pentru a câştiga contractul de salubritate.

Laszlo Attila, întrebat de circuitul documentelor

Viceprimarul din partea UDMR, Laszlo Attila, a stat mai puţin de o oră la DNA Cluj. El a fost preşedintele de rezervă al comisiei de licitaţie pentru salubritate şi a fost preşedintele comisiei pentru atribuirea contractului de amenajare a spaţiilor verzi. Laszlo Attila a spus că procurorii l-au întrebat de circuitul unor documente din primărie. "Nu a fost vorba nici de autorizaţii de construcţie, nici de contractul pentru spaţii verzi, ci pur şi simplu de circuitul unor documente din primărie", a spus el, adăugând că a fost citat în calitate de martor în dosar.


Directori din primărie şi de regii, audiaţi

Directorul Regiei Autonome de Transport Urban Călători (RATUC), Liviu Neag, s-a prezentat ieri la sediul DNA. Acesta a refuzat să facă orice fel de declaraţii la intrarea în clădire. Numele lui Neag a apărut în dosarul lui Apostu după ce Aspazia Droniuc, învinuită de dare de mită, a declarat anchetatorilor că primarul ar fi vorbit cu directorul RATUC pentru a o ajuta să câştige licitaţia pentru asigurarea parcului auto al regiei. Procurorii i-au chemat şi pe directorul executiv al Direcţiei de Urbanism din primărie, Corina Ciuban, cât şi pe directorul tehnic Virgil Poruţiu. Surse judiciare spun că anchetatorii au întrebat-o pe Ciuban cu privire la unele dosare de urbanism ridicate din primărie. De altfel, în motivarea de arestare preventivă a primarului Apostu, procurorii fac referire la dezvoltatorii imobiliari Viva Company şi Ald Consulting.

 

Comenteaza