Procurorii italieni denunţă un "sistem de prostituţie" în anturajul lui Silvio Berlusconi

Procurorii italieni denunţă un
Parchetul din Milano a denunţat, luni, existenţa unui "sistem de prostituţie" în anturajul lui Silvio Berlusconi, în procesul în care fostul premier este acuzat de relaţii sexuale cu o prostituată minoră, informează AFP.

"Nu este vorba de un caz de prostituţie de stradă, ci de un sistem mult mai sofisticat, de un sistem complex de prostituţie în anturajul lui Silvio Berlusconi", a declarat procurorul Antonio Sangermano.

Berlusconi este acuzat că ar fi oferit bani, în 2010, pentru a întreţine relaţii sexuale cu tânăra marocană Karima El Mahrug, cunoscută drept "Ruby". Adolescenta de origine marocană era minoră în momentul faptelor.

Silvio Berlusconi a reacţionat în glumă la acuzaţii: "Am avut şansa (şi poate că o merit) de a nu fi obligat să plătesc o domnişoară sau o doamnă pentru a avea relaţii intime", a spus fostul premier.

 

Comenteaza