Profesor de religie, VIOLATOR de minori / Reținut după ce s-a aflat că a agresat timp de câteva luni o elevă de 14 ani

Profesor de religie, VIOLATOR de minori / Reținut după ce s-a aflat că a agresat timp de câteva luni o elevă de 14 ani
| Foto: Imagine cu caracter generic

Un profesor de religie, în vârstă de 45 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore și este propus pentru arestare preventivă, fiind acuzat că a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o elevă de 14 ani.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în perioada ianuarie - mai, inculpatul a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani.

Faptele s-au petrecut în imobile situate în Bucureşti şi pe raza judeţului Teleorman, perioadă în care ar fi exercitat asupra acesteia acte de violenţă fizică, în două rânduri, transmite news.ro

„Inculpatul a comis infracţiunea de viol în condiţiile în care, din cauza vârstei, persoana vătămată nu putea să exprime un consimţământ valabil, dar şi profitând de poziţia sa de autoritate asupra minorei, în calitate de profesor de religie”, arată sursa citată.

Miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către procurorii specializaţi în cauzele de abuzuri sexuale împotriva minorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Agresiuni Sexuale.

Comenteaza