News alert Profesorul clujean condamnat la 8 ani de închisoare în China va fi transferat

Profesorul clujean condamnat la 8 ani de închisoare în China va fi transferat

Ministerul Justiției informează că autoritățile chineze au aprobat transferarea profesorului clujean Marius Balo în România.

Acordul autorităților chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice și diplomatice ale Ministerului Justiției din România alături de Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, Ministerul Justiției a corespondat cu omologii chinezi pentru obținerea documentației de transfer și a sesizat autoritățile judiciare române în vederea recunoașterii pedepsei aplicate de instanțele chineze. La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoașterea și transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Hotărârea Curții de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităților române privind transferarea acestuia.

În urma acestei decizii, Ministerul Justiției a obținut de la autoritățile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în țară a lui Marius Balo, în cel mai scurt timp.

Vă reamintim că cetățeanul român Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, fiind angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. El a fost condamnat la 8 ani pentru o infracțiune de fraudă contractuală. (CITEŞTE MAI MULT AICI!)

Comenteaza