Proiect în dezbatere publică: Spitalele private ar putea accesa fondurile statului pentru programele de sănătate

Proiect în dezbatere publică: Spitalele private ar putea accesa fondurile statului pentru programele de sănătate

Ministerul Sănătăţii are în dezbatere publică o ordonanţă prin care spitalele şi clinicile private vor putea accesa oricând fonduri bugetare cuprinse în programele de sănătate.

Potrivit Mediafax, prin proiectul de act normativ se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi.

”Astfel, se asigură accesul imediat al pacienţilor la tratament in cadrul programelor naţionale de sănătate curative”, se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanţă.

Până în prezent, furnizorii privaţi de servicii medicale puteau implementa programe de sămătate ale statului, doar atunci când era depăşită capacitatea furnizorilor publici de a le implementa.

Guvernul precizează că ordonanţa îmbunătăţeşte accesul pacienţilor la tratament.

„ Se va îmbunătăţi accesul pacienţilor la tratament, prin acordarea unor servicii integrate şi servicii conexe în cadrul unor programe naţionale de sănătate curative, având în vedere faptul că în anul 2020 va începe derularea programului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist. (...) Se asigură accesul facil la eliberarea de certificate de concediu medical şi la indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate în timp util în cazul bolnavilor diagnosticaţi cu SIDA şi afecţiuni neoplazice, prin eliminarea verigii intermediare birocratice, respectiv eliminarea obligaţiei avizării de către medicul expert al asigurărilor sociale a prelungirii până la un an şi 6 luni a certificatelor de concediu medical” se mai arată în proiectul supus dezbaterii publice..

Comenteaza