Proiect social finanţat de Electrogrup, Jeler şi Stone Age

Proiect social finanţat de Electrogrup, Jeler şi Stone Age
Trei companii clujene vor susţine financiar activitatea centrului de zi Acoperământul Maicii Domnului din cadrul Asociaţiei Christiana, care oferă servicii pentru copiii cu vârsta de până la doi ani şi mamelor acestora.
 

 Proiectul a fost selectat dintr-o serie de opt propuneri făcute de organizaţii nonguvernamentale cu activitate socială din Cluj şi prezentate celor trei companii de către Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială (FDDM).

 

“Centrul a pierdut subvenţiile acordate de primărie şi astfel reuşeşte cu greu să asigure hrana copiilor. Tocmai faptul că e vorba de o nevoie de bază, de hrană, a fost cel care a contat în alegerea acestui proiect pentru finanţare, dintre cele opt propuneri”, a precizat Linda Tanţău, responsabil de comunicare al FDDM.

 

Cele trei companii care sprijină activitatea centrului sunt Electrogrup, CM Jeler şi Stone Age. Oficialii Danis au spus că suma respectivă asigură hrana copiilor pentru cinci luni. în cadrul centrului primesc servicii 10 copii cu vârsta de până la 2 ani, iar alţi 12 sunt integraţi în centre şi grădiniţe, fiind monitorizaţi de către angajaţii centrului.

 

 Copiii stau de luni până vineri la centrul de zi, iar în acest timp mamele îşi pot căuta un loc de muncă. FDDM a aniversat ieri 10 ani de existenţă la Cluj, iar la eveniment au participat 45 de reprezentanţi ai organizaţiilor şi companiilor partenere: Electrogrup, Bechtel, BRD, Stone Age, CM Jeler, Toyota, Evalueserve, Holcim, Modern Bau. Pe agenda evenimentului s-au aflat prezentări ale FDDM şi discuţii pe marginea celor mai importante proiecte.

 

Cei prezenţi au anunţat formarea unei coaliţii de companii locale care sprijină proiecte sociale. Danis este o organizaţie care iniţiază şi implementează programe educaţionale în domeniile managerial şi antreprenorial şi oferă oportunităţi de dezvoltare comunităţii clujene. Din 2000, FDDM a iniţiat 13 programe şi 25 de proiecte, cu 1.100 de beneficiari direcţi.

 


Comenteaza