Proiect umanitar pentru studenţi săraci

Proiect umanitar pentru studenţi săraci
Miercuri are loc lansarea tradiţionalelor calendare ale studenţilor agronomişti, iar din biletele de intrare la eveniment vor fi ajutaţi colegii cu dificultăţi.

Imaginile care ilustrează calendarul pe 2012 al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) sunt fotografii cu studenţi care au hobby-uri şi activităţi diferite de specializarea pe care o urmează la facultate. "Avem, de exemplu, o studentă la Medicină Veterinară pasionată de design vestimentar", a precizat Adrian Morariu, coordonatorul Asociaţiei Studenţeşti APIA din cadrul universităţii, organizatori ai acţiunii.

Lansarea calendarului va avea loc miercuri, de la ora 22:00, în clubul Ring din campusul Hasdeu. Din programul evenimentului face parte şi un moment în care vor fi prezentate modelele care apar în această ediţie a calendarului, "într-o atmosferă specific studenţească".

Lansarea Green Calendar de anul trecut a inclus şi o licitaţie a modelelor, iar din suma strânsă cu acest prilej au fost acordate două burse unor tineri aflaţi în situaţii dificile. "De data asta nu vom va face licitaţie, însă discutăm o modalitate prin care cei prezenţi să aibă parte de o surpriză", a anunţat Morariu. Biletul de intrare în club va costa 5 lei, iar suma care se va strânge în acest fel va fi folosită pentru sprijinirea studenţilor la USAMV care sunt cazuri sociale.

 

 

Comenteaza