Protecţia Mediului: “Suntem pregătiţi în caz de poluări accidentale”

Protecţia Mediului: “Suntem pregătiţi în caz de poluări accidentale”
Specialiştii prezenţi la o conferinţă internaţională pe teme de mediu desfăşurată în cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) sunt de părere că România nu se află în pericol de a se confrunta cu un dezastru ecologic de amploarea celui din Ungaria.
“Poluările accidentale sunt evenimente care se întâmplă peste tot în lume, însă noi suntem pregătiţi pentru aşa ceva. La fel, şi pentru posibile urmări ale accidentului din Ungaria. Deja apele sunt foarte diluate, sperăm că nu vor mai avea cote periculoase de substanţe toxice atunci când vor ajunge pe teritoriul României”, a declarat Corina Lupu, director general al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). În privinţa zonelor rămase în urma fostelor exploatări miniere, specialista a afirmat, de asemenea, că nu sunt o ameninţare. “În locuri de acest fel se poate vorbi de o gestionare neprofesionistă a materialelor cu potenţial toxic, însă nu trebuie luate ca un posibil pericol”, a asigurat şefa de la ANPM, aflată, alături de zeci de specialişti în domeniu din întreaga lume, la Conferinţa Internaţională “Legislaţie de Mediu, Ingineria Siguranţei şi Managementul Dezastrelor” – ELSEDIMA.

Manifestarea se află la cea de-a şaptea ediţie şi este găzduită de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului a UBB din Cluj-Napoca. “România a făcut progrese în ultimii ani în politica de mediu”, a apreciat şi Philippe Goloub de la Universitatea din Lille, Laboratorul pentru Optică Atmosferică. Un alt invitat la lucrările manifestării, profesorul Philippe Burny de la Universitatea din Liege, Gembloux (Belgia), şi-a manifestat aprecierea pentru colaborările pe care le-a avut în ultimii ani cu universităţile agricole de la Cluj şi Bucureşti. “Cred că România va ajunge în curând la acelaşi nivel cu ţările din Vestul Europei. Va avea însă de rezolvat probleme cum ar fi cele care se vor ivi din cauza migrării masive a locuitorilor de la sat la oraş”, este de părere specialistul belgian. Manifestarea se desfăşoară în perioada 21 – 23 octombrie 2010 în amfiteatrul Iustinian Petrescu din cadrul instituţiei.


Comenteaza