Protest al angajaţilor Poştei Române, în mai multe oraşe din ţară

Protest al angajaţilor Poştei Române, în mai multe oraşe din ţară
Angajaţii Poştei Române din mai multe oraşe din ţară au protestat, marţi dimineaţă, acuzând conducerile Companiei şi Ministerului Comunicaţiilor de lipsă de interes faţă de problemelor oamenilor, printre solicitările lor numărându-se creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă

Poştaşii din judeţul Dolj au protestat, marţi dimineaţă, în faţa punctului de tranzit din zona Gării Craiova, nemulţumiţi de faptul că şefii Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) refuză să le crească salariile şi să le ofere condiţii decente de muncă, protestul fiind îndreptat şi împotriva conducerii ministerului Comunicaţiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproape 200 de persoane au participat la mitingul, de marţi dimineaţa, organizat, în Craiova, de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), filiala Dolj. Oamenii cer majorarea salariilor cu 200 lei şi să fie plătiţi pentru cât muncesc efectiv.

"Suntem în situaţia în care mii de colegi ai noştri au salariul minim pe economie, după 10-15 ani de muncă sau chiar 20 ani de muncă. Salariul din economie creşte, dar cele din Poşta Română rămân pe loc sau, mai rău, sunt tăiate în urma normărilor. Avem foarte mulţi colegi cu jumătate de normă sau 75%, dar ei muncesc la program normal, 100%, sau chiar mai mult pentru că trebuie să îşi termine traseul. Normarea se face din birourile Companiei. Nu vin să vadă efectiv cât muncesc oamenii. Pe de altă parte, nu avem echipamente de protecţie, salariaţii nu au uniforme, încălţăminte", a afirmat Florin Şăncăru, angajat al Companiei Naţionale Poşta Română.

Mai multe AICI.

Comenteaza