Protest la Cluj împotriva închiderii sălilor de sport
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Mar 2021, 20:55
- Eveniment
- Ascultă știrea
Aproximativ 100 de persoane au protestat duminică după-amiază în Piața Unirii din Cluj-Napoca, împotriva măsurii anti-COVID de închidere a sălilor de sport
"Deschideți sălile!", au scandat cei în jur de 100 de clujeni care s-au adunat duminică la protestul intitulat „Mișcare pentru libertate”. Oamenii sunt nemulțumiți de decizia autorităților de a închide sălile de sport și de fitness, ca măsură de limitare a extinderii coronavirusului, în localitățile unde incidența a trecut de 4 la mie, printre care se află și Cluj-Napoca.
„Pe 28 martie va ieși lumea să protesteze închiderea sălilor. Haideți să facem o mișcare comună și să protestăm față de toate restricțiile abuzive create de globaliști. Împreună, chiar dacă nu vom fi mulți la început, lumea va prinde curaj dacă ieșim noi primii. Haideți frați și surori să ne facem prezența auzită și văzută! Duminică de la ora 18:00 în Piața Unirii!”, au anunţat organizatorii, pe Facebook.