Protestatarii de la Cluj au obţinut aprobarea Primăriei. Care va fi traseul manifestaţiei

Protestatarii de la Cluj au obţinut aprobarea Primăriei. Care va fi traseul manifestaţiei
Protestul anti-guvern anunţat marţi pe reţeaua de socializare Facebook iese din spaţiul virtual. Iniţiatorii evenimentului au obţinut miercuri aprobarea Primăriei Cluj-Napoca.

Organizatorii nu au pierdut vremea şi, profitând de popularitatea avută de iniţiativa lor în mediul online, au trecut la fapte. În cursul zilei de miercuri, s-au întâlnit cu reprezentanţii primăriei şi ai forţelor de ordine, iar în urma discuţiei au primit autorizaţia necesară desfăşurării în condiţii legale a manifestaţiei.

Aşadar, sâmbătă, cei 7.987 de clujeni care şi-au anunţat prezenţa până în momentul publicării materialului îşi vor putea exprima nemulţumirea faţă de organizarea alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie fără probleme.

Potrivit traseului aprobat, participanţii se vor întâlni în Piaţa Unirii, de unde se vor deplasa pe partea pietonală a bulevardului Eroilor, pe str. Baba Novac, pe banda de autobuze a bdului 21 Decembrie, după care se vor întoarce în Piaţa Unirii şi se vor opri într-un final pe bdul. Eroilor, la Lupoaică.

Totuşi, durata protestului este limitată la două ore, între 18:00 şi 20:00: "în ziua protestului, de la ora 20:00, va avea loc un alt eveniment în Piaţa Unirii, aşa că suntem rugaţi să respectăm orarul anunţat şi, până la ora 20, toată lumea să fi părăsit locul protestului. Sper că suntem cu toţii de acord că nu dorim să deranjăm o organizaţie care-şi planifică evenimentul de luni de zile şi că putem să respectăm programul anunţat", transmit organizatorii acestuia.

De asemenea, ei le recomandă tuturor participanţilor să recitească scopul declarat al evenimentului, să nu se abată de la el, dar şi să citească prevederile legale referitoare la organizarea protestelor, subliniind că "atâta timp cât ne plângem de cei care nu respectă legea, ar fi recomandat ca noi să o respectăm".

În urma alegerilor prezidenţiale de duminică, mai mulţi clujeni indignaţi de modul în care s-a desfăşurat procesul electoral şi în special de incidentele din diaspora, unde românii au stat ore în şir la coadă pentru a putea vota, au hotărât să protesteze împotriva guvernului. De altfel, după primul tur al scrutinului, câteva persoane s-au strâns în faţa Prefecturii pentru a protesta împotriva lui Ponta, evenimentul reluându-se şi a doua zi.

Comenteaza